Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

7 planete de mărimea Pământului, descoperite de NASA

NASA a anunțat, într-o conferință de presă, descoperirea unui sistem format din șapte planete, de mărimea Pământului, care orbitează în jurul unei singure stele. Trei dintre cele șapte planete sunt situate la o distanță potrivită față de stea, ceea ce, consideră cercetătorii, ar putea face posibilă viața pe acestea. Rezultatele descoperirii au fost publicate în revista Nature.

planete
foto: nasa.gov

 

Cele șapte planete sunt situate la aproximativ 40 de ani lumină de Pământ, în constelația Vărsătorului. Sistemul descoperit a fost numit după un telescop, TRAPPIST-1 (TRAnsiting Planets and PlanetesImals Small Telescope), din cadrul unui observator din Chile. Inițial, în mai 2016, alți cercetători, folosind telescopul TRAPPIST, au descoperit trei planete ale acestui sistem. După aceea, NASA, cu ajutorul telescopului Spitzer, a confirmat descoperirea a două dintre acestea și a mai găsit încă cinci planete.

Sean Carey, manager în cadrul Spitzer Center al NASA din California, a afirmat: ,,Este cea mai importantă descoperire la care am asistat în ultimii 14 de ani, în care am operat telescopul Spitzer.”

Cercetătorii au motive să creadă că toate cele șapte planete ar putea avea apă în stare lichidă. Însă, șansele sunt mai ridicate în cazul primelor trei planete, cele mai apropiate de steaua în jurul căreia orbitează.

NASA a măsurat, cu ajutorul telescopului Spitzer, dimensiunile planetelor și a putut estima masa și densitatea a șase dintre acestea. Pe baza acestor estimări, cercetătorii au afirmat că există posibilitatea ca planetele să fie stâncoase.  De asemenea, aceștia au afirmat că planetele descoperite sunt foarte apropiate unele de altele.

În plus, NASA a inițiat scanarea a patru dintre planete, inclusiv pentru cele trei, cele mai apropiate de stea, din interiorul zonei declarate „locuibilă”. Observațiile au scopul de a evalua atmosfera, care potrivit descoperirilor din trecut, este plină de hidrogen. Aceasta era una dintre cauzele pentru care planetele cercetate până acum nu aveau șanse să fie locuite.  În mai 2016, după analiza atmosferei, nu s-au găsit dovezi potrivit cărora atmosfera acestora să aibă cantitatăți mari de hidrogen. Lucrul acesta i-a făcut pe cercetători să susțină relația de cauzalitate dintre atmosfera planetelor și faptul că cele care sunt mai apropiate de stea ar putea fi stâncoase.

spot_img

Ultimele știri