Ministrul Agrculturii și Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, a avertizat astăzi producătorii și populația că, în ritmul producției și consumului actual, vom ajunge la o criză alimentară. Schimbările climatice și lipsa educației sunt factori care ar putea conduce la această situație nedorită.
Atât evaluările FAO, cât și cele ale Uniunii Europene spun că, până în 2050, cererea de alimente se va dubla. Omenirea pierde echivalentul suprafeței arabile a Austriei din cauza degradării solului și a schimbărilor climatice. Omenirea va ajunge clar la o criză alimentară. Toate prevederile acolo duc. Acest fapt a condus și la preocuparea pentru ceea ce se aruncă și ceea ce se degradează.
Ministrul a prezentat câteva dintre măsurile care pot fi luate pentru reducerea risipei. A vorbit despre tehnologiile care ar putea crește durata de valabilitate a alimentelor, reducând totodată folosirea aditivilor, despre asociațiile care ar putea prelua surplusul alimentar pentru a-l redistribui persoanelor cu venituri reduse la prețuri modice, dar și despre nevoia de a educa populația să cumpere mai puțin și să înțeleagă termenele de valabilitate a produselor.
Am stat mulți ani în vest, nicăieri nu am văzut ca în România să mergi cu 3 cărucioare. Nu sunt împotriva achiziției de alimente, dar cred că mai util ar fi să avem în vedere și modificarea mentalității noastre.
O măsură posibilă avansată de Achim Irimescu, dar nedorită nici de autorități, nici de producători, o reprezintă creșterea prețurior. Ministrul a avertizat că s-ar putea ajunge și în industria alimentară la aceeași concluzie ca în cea petrolieră, unde „singura soluție de a reduce consumul de combustibili fosili este să crească prețul”.
Probabil acolo se va ajunge și pe piața agricolă, unde știm că fără subvenții nu se poate produce la prețuri accesibile pentru populație.
Potrivit estimărilor, Uniunea Europeană alocă anual 40 de miliarde de euro pentru subvenționarea agriculturii. Totodată, risipește aproape o treime din ceea ce produce.
Pentru a produce hrana irosită, se consumă la nivel mondial o cantitate de apă echivalentă cu debitul pe un an al râului Volga. În plus, se ocupă inutil 1.4 miliarde de hectare, o suprafață echivalentă cu cea a Chinei, Mongoliei și Kazahstanului. Costurile producției sunt de 750 de miliarde de dolari.
