Ai o idee de combatere a schimbărilor climatice? Înscrie-o în cea mai mare competiție europeană de start-up-uri eco

Ai o idee de afacere prietenoasă cu mediul? Climate Launchpad îți dă ocazia să devii un antreprenor “eco” și să pui în practică viziunea ta sustenabilă, fie că e vorba despre mobilitate urbană sau reducerea risipei alimentare. Orice idee care ar putea salva planeta de schimbările climatice e premiată de cea mai mare competiție europeană de propuneri sustenabile. 

climate

Vizionarii din România, fie că sunt studenți, cercetători, angajați etc, pot trimite ideile lor de business curat până pe 5 mai. Ideile selectate intră în competiția care se desfășoară în mai mulți pași:

  • 2 zile Boot Camp de business
  • 6 sesiuni de coaching în care candidații află cum să transforme o idee într-o afacere
  • șansa de a propune ideea în fața unor jurați naționali
  • cele mai bune trei idei din fiecare țară intră în Finala Europeană din septembrie care are loc în Olanda
  • participanții la semifinala din Olanda își vor prezenta ideile în fața unui juriu internațional și vor avea șansa de a fi acceptați în Climate-KIC Accelerator, o școală de business de 18 luni
  • primii trei participanți din finală vor primi 10.000 de euro, 5.000 de euro și, respectiv, 2.500 de euro.

Competiția din 2015 este deschisă participanților din Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția și Marea Britanie.

Condițiile sunt ca participanții să nu fi pornit deja o afacere sau afacerea să fie mai tânără de un an, să nu aibă venituri semnificative, să fi atras investiții de mai puțin de 200.000 de euro și să nu fi vândut deja produse, soluții sau prototipuri.

Câștigătorul din 2014 este Wavetube, o soluție unică de a produce electricitate din energia valurilor oceanelor. Ideea aparține unei echipe formate din Sara West și Alexander Torstenfeldt, care lucrează în prezent, în cadrul Climate-KIC Accelerator, pentru a-și definitiva produsul.

Puteți citi și:

Cercetașul care vrea să salveze Roșia Montană

Curieratul pe bicicletă, o afacere cu scop social

spot_img

Ultimele știri