Albinele ar putea fi vaccinate împotriva poluării

În cadrul unei specii de albine toți membrii stupului sunt vaccinați în mod natrual de către regină, se arată într-un studiu realizat de o echipă de oamenii de știință americani și finlandezi. Plecând de la acest aspect, echipa își dorește să creeze un vaccin care să le ajute pe albine să reziste mai bine bolilor legate de poluarea mediului lor de viață.

albine

„Procesul prin care regina transferă imunitatea generațiilor viitoare de albine a fost un mister până acum”, conform lui Gro Amdam, co-autor al acestei cercetări prezentate în ultimul număr al revistei PLOS Pathogens. Gro Amdam, profesor la Universitatea de Stat din Arizona, a lucrat la acest studiu alături de colegul său, Dalial Freitak, profesor la Universitatea din Helsinki, Finlanda.

Albinele lucrătoare care îi aduc reginei hrană îi transferă acesteia și patogeni care sunt digerați și legați de câte o proteină care este apoi transmisă prin fluxul circulator al reginei și către ouăle pe care le depune. Această formă de „vaccinare” a ouălor protejează viitoarele generații de albine împotriva bolilor dar, din păcate, nu le poate proteja și împotriva poluării antropice a mediului lor cu pesticide, una dintre principalele cauze ale scăderii populațiilor de albine.

Gro Amdam și Dalial Freitak doresc să obțină un vaccin care să le ajute pe albine să reziste mai bine bolilor legate de poluarea mediului lor de viață.

Citește și:

VIDEO De ce mor albinele și ce înseamnă asta pentru omenire

Marea Britanie a suspendat interdicția privind pesticidele dăunătoare albinelor

Cercetătorii folosesc pentru prima oară etichetarea individuală în studiul albinelor

spot_img

Ultimele știri