Bio-Bus, autobuzul alimentat doar cu deșeuri umane și alimentare

Bio-Bus, primul autobuz alimentat în totalitate cu biogaz ce provine din deșeuri umane și alimentare, circulă, de ieri, pe o distanță de 24 de kilometri între orașele Bath și Bristol din Marea Britanie, scrie The Guardian.

 

 

Bio-Bus are 40 de locuri, face legătura între Bath, oraș celebru pentru băile sale, și aeroportul din Bristol, iar inginerii care l-au creat au vrut să ofere un model de transport public, durabil. Bio-Bus poate să circule pe o distanță de 300 de kilometri cu un singur plin și generează mult mai puțin CO2 decât un diesel clasic.

Biogazul cu care este alimentat autobuzul este generat din reziduurile care provin din tratarea apelor uzate menajere din Bristol. „Prin tratarea apelor menajere putem să asigurăm biogaz pentru rețeaua națională de gaze și, cu siguranță, si pentru Bio-Bus”, a subliniat Mohammed Saddiq, directorul general al GENco, compania de tratare a apelor uzate din Bristol.

Peste 10.000 de pasageri pot fi transportați lunar cu autobuzul pe biogaz, de la Bath spre aeroportul din Bristol și vor fi făcute călătorii inclusiv local cu Bio-Bus,  a spus Collin Field, directorul Bath Bus Company, societatea care administrează autobuzul.

spot_img

Ultimele știri