Bucureștenii, cei mai nemulțumiți de calitatea aerului și nivelul zgomotului

Bucureștenii sunt cei mai nemulțumiți europeni privind calitatea aerului și nivelul zgomotului din orașul în care locuiesc, relevă datele unui sondaj realizat de Eurostat.

Ambuteiaj în intesecția Bulevardului Dacia cu Calea Moșilor.
Ambuteiaj în intesecția Bulevardului Dacia cu Calea Moșilor.

Cel puțin trei sferturi din locuitori capitalelor europene s-au declarat foarte sau destul de mulțumiți de calitatea aerului din orașul lor. Cei mai mulțumiți s-au declarat locuitorii din Dublin, Viena și Helsinki (88%), urmați de cei din Luxemburg (83%), Stockholm (77%), Ljubljana (76%) și Tallinn (75%). În schimb, cele mai nemulțumiți s-au declarat bucureștenii (22%), urmați de locuitorii Sofiei (28%), Parisului (30%), Madridului (31%) și Romei (32%).

Sursă: Eurostat
Sursă: Eurostat

În general, majoritatea locuitorilor au fost mulțumiți de calitatea aerului în 20 din cele 28 de capitale ale UE.

În ceea ce privește nivelul de zgomot perceput, Dublin a înregistrat cea mai mare nivel de satisfacție (82%), urmat de Helsinki (81%), Luxemburg (79%), Viena (78%), Riga (77%), Vilnius (76%) și
Londra (75%).

Pe de altă parte, Bucureștiul a înregistrat cea mai mică pondere a persoanelor mulțumite cu nivelul de zgomot în oraș (31%), urmat de Sofia (36%), Atena (43%), Madrid, Roma și Valletta (toate 45%), precum și Varșovia (46%).

Sursă: Eurostat
Sursă: Eurostat

În general, majoritatea locuitorilor au fost mulțumiți cu niveluri de zgomot în 21 din cele 28 de capitale ale UE.

spot_img

Ultimele știri