Călătorie spre Centrul Pământului, concursul de ciclism pentru bicicliștii amorțiți de iarnă

Bicicliștii pasionați sunt invitați să-și dezmorțească roțile și pedalele în acest sezon mai puțin velo-prietenos participând la competiția “Călătorie spre Centrul Pământului”. Concursul de Mountain Bike Cross Country va avea loc duminică, pe 22 februarie, în interiorul minei de sare Salina Slănic Prahova. 

foto Dragos Constantin 01

Călătorie Spre Centrul Pământului se află anul acesta la a 2a ediție și dorește să devină unul din evenimentele de referință pentru cicliștii care pedalează din plăcere și care, din când în când, doresc să mai dea drumul la robinetul de adrenalină.

La start se vor putea alinia maxim de 300 concurenți. Cei 300 de participanți vor fi împărțiți în două grupuri egale care vor concura în două manșe. Primii 150 din cele două manșe se vor califica apoi pentru finală. Concurenții care vor lua startul vor avea de pedalat un traseu lung de 3 km pe care îl vor parcurge de mai multe ori în limita timpului alocat de organizator. Când timpul s-a terminat câștigător va fi declarat concurentul care a făcut cele mai multe ture în cel mai scurt timp.

foto Dragos Constantin 02

foto Dragos Constantin 03

foto Dragos Constantin 04

foto Dragos Constantin 05

foto Dragos Constantin 06

Traseul de 3 km se desfășoară în sala mare a salinei, sala Unirea, pentru 2 km, și încă 1 km pe tunelul de acces care iese spre suprafață. Traseul este în întregime luminat însă concurenții vor fi obligați să-și instaleze o lumină albă în față și una roșie în spate. De asemenea, casca de protecție pentru ciclism este obligatorie. Pentru a putea lua startul concurenții trebuie să achite taxa de participare în valoare de 50 lei sau 60 lei în funcție de data la care s-a făcut plata.

Călătorie Spre Centrul Pământului este un eveniment unic în România și se desfășoară la o adâncime de 208 metri, astfel că nu contează care sunt condițiile meteo de la suprafață. Indiferent dacă plouă, ninge sau viscolește, concurenții se vor bucura de o temperatură constantă de 12 grade și o suprafață de rulare uscată.

foto Dragos Constantin 07

foto Dragos Constantin 08

foto Dragos Constantin 09

foto Dragos Constantin 11

Până acu, s-au înscris deja aproape 150 de biciliști. Înscrierile online durează până pe 18 februarie, dar bicicliștii se pot înscrie fizic și în ziua concursului la fața locului, în limita celor 300 de locuri disponibile. Organizatorii se așteaptă la o participare entuziastă și la această a doua ediție a concursului. În 2013, la prima ediție, cererea și entuziasmul au depășit așteptările organizatorilor.

Cei de la Asociația Sportivă TransalpinBike spun că bicicliștii sunt atrași de faptul că în mod normal nu poți coborî cu bicicleta în salină pentru o tură pe două roți, astfel că ocazia e perfectă pentru bicicliștii pasionați, dornici de o senzație deosebită. În plus, după hibernarea de peste iarnă, competiția vine la fix.

foto Dragos Constantin 12

foto Dragos Constantin 13

foto Dragos Constantin 14

foto Dragos Constantin 15

Organizatorii, Asociația Sportivă TransalpinBike și Societatea Națională a Sării SALROM, își propun, cu această ocazie, și familiarizarea copiilor de la școala din Slănic cu ciclismul și sportul, în general. Salina nu va fi închisă în ziua concursului, astfel că vizitatorii pot asistea la un spectacol pe cinste din partea concurenților.

foto Dragos Constantin 16

foto Dragos Constantin 17

foto Dragos Constantin 18

foto Dragos Constantin 19

foto Dragos Constantin 20

 

Fotograf: Dragoș Constantin

Puteți citi și:

Cea mai lungă pistă de biciclete din Europa va traversa Londra

FOTO Cea mai frumoasă pistă de biciclete din lume

spot_img

Ultimele știri