Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Camioane alimentate cu biometan, o soluție pentru valorificarea deșeurilor din risipa alimentară

Un lanț de supermarketuri din Marea Britanie va folosi în premieră în Europa, pe post de combustibil, biometan (biogaz) pentru camioanele sale din lanțul de distribuție. Combustibilul va fi obținut din alimentele care, în alte circumstanțe, ar fi ajuns deșeuri, potrivit The Times.

camion biometan
foto: scania.com

 

Lanțul de supermarketuri Waitrose din Marea Britanie a semnat un parteneriat cu CNG Fuels, un furnizor de combusitibili pe bază de biometan, pentru a introduce 10 camioane în flotă. Cele 10 camioane au fost produse de Scania în parteneriat cu Agility Fuel Solutions. Cu un plin, aceste camioane pot rula până la 800 de kilometri. Combustibilul rezultă în urma procesului de putrezire a materiilor vegetale și a altor deșeuri alimentare.

Ideea de a folosi gaz biometan în loc de combustibil fosil a fost deja implementată cu succes în SUA. În plus, există și alți retaileri care au semnat acorduri de precomandă cu CNG Fuels, potrivit The Times.

Emisiile de dioxid de carbon, cu 70% mai mici

Pe lângă sustenabilitate, mai puțină poluare și valorificarea deșeurilor provenite din risipa alimentară, biometanul mai are și alte beneficii. Acesta costă cu 40% mai puțin decât motorina și recuperarea investițiilor se va putea face în doi ani, potrivit reprezentanților CNG Fuels. În plus, emisiile de dioxid de carbon sunt cu 70% mai mici și aceste camioane produc mai puțin zgomot decât cele convenționale.

„Biometanul provenit din surse regenerabile este mult mai ieftin și curat decât motorina și camioanele pot rula până la 800 de km. În plus, va schimba regulile jocului în cee ce-i privește pe transportatori”, a declarat Philip Fjeld, CEO-ul CNG Fuels.

spot_img

Ultimele știri