Casa Soleta, controlată de la distanță prin smartphone

Casa Soleta ZeroEnergy One, o locuință ecologică premium, inventată și construită în România de către Fundația pentru inventica și tehnologii sustenabile – Justin Capră (FITS), poate fi controlată  de la distanță prin smartphone, informează inhabitat.com.

sdoi

Suprafața casei ecologice din lemn este de 48 de metri pătrați, iar spațiul de la mansardă are 9 metri pătrați. Casa are panouri solare, chiar și o eoliană, iar sistemul de ventilație din interior poate fi controlat de la distanță cu ajutorul unui smartphone.

Casa Soleta ZeroEnergy One, o locuință modernă și ecologică este construită din materiale naturale, reciclabile, provenite exclusiv din România. Casa este prevăzută cu panouri solare, are ventilație naturală, deține un sistem de inmagazinare a energiei termale în podea, este iluminată cu  LED-uri și este prevăzută cu un sistem special de depozitare a apei de ploaie.

”Prin dotarea caselor Soleta cu sisteme de captare a apei de ploaie și cu ministații de epurare microbiologică se face un pas foarte mare spre eficientizarea consumului de apă potabilă”, potrivit reprezentanților FITS.

Soleta poate fi folosită ca birou, casă de vacanță sau reședință permanentă. Datorită surselor de energie regenerabilă folosite, consumul de energie poate fi redus cu 45%. Cele șase ecoprincipii care definesc casa Soleta sunt: arhitectură inteligentă, materiale eficiente, conservarea energiei, utilizarea eficientă a apei, atmosferă sănătoasă și eficiența sistemului de construcții.

Citește și:

Soleta, casa hobbitilor

Casa solara cu eoliene in colturi

 

spot_img

Ultimele știri