I’Velo

Bucurestenii, mari amatori de mers cu bicicleta

Luni, 14 Mai 2012 - 03:07

Cele doua centre de inchiriere de biciclete din Bucuresti din cadrul programului de bike-sharing I’Velo au inregistrat saptamana trecuta un trafic de peste 4.500 de utilizatori, inregistrandu-se un maxim al solicitarilor in aceasta editie a proiectului.
Astfel, de la centrul amenajat in parcul Herastrau, in zona Expo Flora, au inchiriat biciclete 2.280 utilizatori, iar alti 282 au mers pe bicicletele I’Velo in regim gratuit.
Desi are numai doua saptamani de la deschidere, centrul de...

I’Velo la malul marii

Miercuri, 25 Aprilie 2012 - 08:30

Programul I’Velo 2012, organizat de Raiffeisen Bank si Green Revolution, s-a lansat in aceasta dimineata la malul marii. 
Centrul de bike-sharing functioneaza in Parcul Tabacariei, dintre Constanta si Mamaia, fiind astfel accesibil si localnicilor, dar si turistilor veniti pe litoral.
“Atunci cand am lansat programul I’Velo, in 2010, ne-am propus sa convingem oamenii ca bicicleta este un mijloc de transport alternativ viabil chiar si in orasele mari si aglomerate ale Romaniei. Credem ca in...

Astazi se lanseaza I’Velo 2012

Sâmbătă, 7 Aprilie 2012 - 09:00

Numai doua ore mai sunt pana la deschiderea oficiala a programului de bike-sharing I’Velo 2012, organizat de Raiffeisen Bank si Green Revolution, in intreaga tara.
Programul se lanseaza printr-o actiune speciala organizata in Parcul Herastrau din Bucuresti, in zona Expo Flora, incepand cu ora 11.
Pentru a promova cat mai eficient mersul pe bicicleta, ca expresie a unui stil de viata sanatos, I’Velo 2012 va oferi gratuit biciclete pentru elevii in varsta de pana la 16 ani, precum si pentru...

8000 de bucuresteni au folosit bicicletele ”I’Velo”, in ultima saptamana

Luni, 27 Iunie 2011 - 09:00

Bicicletele ”I’Velo” au fost inchiriate in ultima saptamana de peste 11.359 de romani din toata tara. Numai in Bucuresti la centrele de bike-sharing din Capitala s-au inregistrat 7.288 de inchirieri, iar in tara 4.071.
In total, de la inceputul programului de anul acesta, aproape 140.000 de romani din toata tara si-au inchiriat biciclete „I`Velo”. Centrele ”I’Velo” din Herastrau au inregistrat aproape 4.000 de utilizatori, iar in Parcurile Tineretului si Izvor, 2.235, respectiv...

16.000 de romani au pedalat pe biciclete „I`Velo” in ultima saptamana

Luni, 20 Iunie 2011 - 09:45

Bicicletele ”I’Velo” au fost inchiriate in ultima saptamana de peste 15.769 de romani din toata tara. Numai ieri la centrele de bike-sharing din Capitala s-au inregistrat 1.592 de inchirieri, iar in tara 2.256. In total, de la inceputul programului de anul acesta, aproape 140.000 de romani din toata tara si-au inchiriat biciclete „I`Velo”.

Centrele ”I’Velo” din Herastrau au inregistrat ieri aproape 1.000 de utilizatori, iar in Parcurile Tineretului si Izvor 630 de bucuresteni au decis...

Peste 1.620 de romani au pedalat ieri pe biciclete ”I’Velo”, infruntand vremea capricioasa

Luni, 13 Iunie 2011 - 09:00

Bicicletele ”I’Velo” au fost inchiriate ieri de peste 1.620 de romani din toata tara, numai centrele de bike-sharing din Capitala inregistrand 1.140 de inchirieri. In total, doar in ultima saptamana, peste 8.720 de romani din toata tara si-au inchiriat biciclete. 

In pofida vremii capricioase de ieri, centrele ”I’Velo” din Herastrau au fost vizitate de iubitorii de ciclism, inregistrandu-se peste 580 de utilizatori.

Si bucurestenii din Parcul Tineretului sau Izvor au decis sa-si...

Bicicletele “I’Velo” pot fi inchiriate online in zilele de Paste

Sâmbătă, 23 Aprilie 2011 - 10:00

Bucurestenii pot profita de vremea frumoasa anuntata pentru urmatoarele zile rezervandu-si de acum, online, o bicicleta “I’Velo”. Centrele de inchiriere oferite de Raiffeisen Bank si Asociatia Green Revolution vor fi deschise chiar si in timpul zilelor de Paste. 

Ca sa evitati aglomeratia puteti rezerva pe site-ul i-velo.ro una dintre cele 200 de biciclete ce va asteapta la cele 2 centre din Parcul Herastrau din Capitala.

Utilizatorii pot rezerva 1-4 biciclete pe o perioada maxima de...

Centrul ”I’Velo” din Iasi s-a redeschis astazi

Miercuri, 13 Aprilie 2011 - 04:10

Raiffeisen Bank si Asociatia Green Revolution, in parteneriat cu Primaria Municipiului Iasi au lansat astazi editia 2011 a programului de inchiriat gratuit biciclete ,,I’Velo Iasi”.

,,Colaborarea noastra a debutat anul trecut, bike-sharing-ul bucurandu-se de un real succes. Miile de cetateni de toate varstele care au inchiriat biciclete in doar cateva luni ne incurajeaza sa credem ca I’Velo va fi o parte importanta a unei noi culturi urbane revolutionare: cultura utilizarii mijloacelor...

Peste 10.500 de inchirieri la centrele ”I’Velo” din Capitala

Duminică, 10 Aprilie 2011 - 07:24

Bicicletele ”I’Velo” din Capitala au fost inchiriate de peste 10.500 de ori, de la lansarea editiei din 2011 a proiectului, la sfarsitul lunii trecute. 

Cea mai buna zi de pedalat a fost ieri, cand bucurestenii au iesit cu mic cu mare in parcuri, bucurandu-se de vremea frumoasa. Centrele de bike-sharing din Capitala au inregistrat peste 2.000 de inchirieri intr-o singura zi. 

Chiar daca primavara a venit cu greu anul acesta, proiectul ”I’Velo” s-a bucurat de succes si in centrele din...

S-a deschis centrul  de bike-sharing ”I’Velo” din Constanta

Sâmbătă, 9 Aprilie 2011 - 04:20

Constantenii pot inchiria gratuit, incepand de astazi, bicicletele ”I’Velo”. Raiffeisen Bank si Asociatia Green Revolution, in parteneriat cu Primaria municipiului Constanta, au inaugurat astazi editia 2011 a programului de bike-sharing ”I’Velo Constanta”.

Lansarea programului a avut loc la ora 13:00 la centrul ,,I’Velo”, din Parcul Tabacariei.

,,Primaria municipiului Constanta apreciaza si sustine initiativa de a oferi constantenilor posibilitatea de a folosi plimbarea cu bicicleta...

Green TV - Vineri, 16:30, TVR
I’Velo, lansare cu soare
09 Apr 2012
Revista / Numarul curent
Avem de ales intre a cumpara un produs ieftin, suficient pentru necesitatile momen-tului, sau un produs echivalent din punct de vedere tehnic, dar ceva mai scump. Ce alegem? Un roman ar alege, aproape fara exceptie, produsul ieftin. Un cetatean din Occident va alege, dupa o scurta analiza,...
Evenimente in curand
  • Nu sunt evenimente in curând

Sponsori

             
                       

Parteneri

green peace greenbiz greenfacts salvati delta terra 121
news report naturenergy prais green revolution  
responsabilitatea sociala