Clubul Biodiversitatii: un nou schimb de experienta, la nivel european, organizat de Veolia Apa in Delta Dunarii
Peste 150 de participanti din Belgia, Bulgaria, Cehia, Croatia, Franta, Germania, Grecia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Republica Moldova,Turcia, Ucraina, Ungaria si Romania s-au reunit in Delta Dunarii pentru un nou eveniment dedicat biodiversitatii la invitatia Veolia Apa.
In cadrul "Clubului Biodiversitatii", autoritati centrale si locale, ambasadori si reprezentanti ai Veolia din tarile care fac parte din Bazinul Dunarii, reprezentanti ai ONU, ai UNESCO, ai Administratiei Rezervatiei...
Parc public in Tulcea, cu sprijinul Apa Nova
Reprezentantii primariei municipiului Tulcea au inaugurat astazi un parc construit intr-un cartier nou al orasului cu sprijinul companiei Apa Nova. Parcul se intinde pe o suprafata de 5.400 de metri patrati si ofera locuitorilor singurul spatiu verde si de recreere din zona.
“Cand cei de la Apa Nova mi-au promis sprijinul pentru acest proiect am luat-o initial ca pe o gluma, dar iata ca astazi suntem aici si sper sa ne intalnim si peste cinci ani, cand copacii plantati vor creste, iar...
Ultima zi de inscrieri la Green Business Index
Companiile din Romania mai au o singura zi la dispozitie pentru a se inscrie in proiectul Green Business Index (GBI), primul top al firmelor verzi, lansat de Asociatia Green Revolution si Asociatiei Green Area, si sustinut de Ministerul Mediului.
Pana in acest moment, peste 100 de companii s-au inscris in proiect pentru a-si masura fortele verzi pe baza unor criterii bine stabilite de catre un grup de experti independenti. Danone, Veolia, Green WEEE, Romaqua, Lafarge sunt cateva dintre...
Veniturile Veolia au scazut cu 4% in primul trimestru
Veniturile Veolia, actionarul majoritar al Apa Nova, s-au redus cu 4% in primul trimestru, la 8,79 miliarde de dolari, ca urmare a scaderii volumului de deseuri procesate, transmite Bloomberg, citat de Mediafax.
Profitul operational din activitati continuate a crescut cu 4,5%, la 659,3 milioane euro, de la 630,5 milioane euro in urma cu un an, fiind peste estimarile analistilor.
"Nu exista o tendinta pozitiva in domeniul colectarii deseurilor, in timp ce temerile legate de...
Telegraful de Prahova: Veolia continua sa-si ia pubelele, Rosal continua sa plimbe ghenele de la o platforma la alta
Veolia a continuat ieri sa ia containerele de gunoi amplasate in ultimii ani in Ploiesti. Pe platformele golite, noul operator de salubritate a adus pubele din alte parti ale orasului. Rosal are insa posibilitatea sa vina cu unele noi si sa le ceara ploiestenilor o chirie lunara de pana la 20 de lei pe bucata.
In cea de-a doua zi a actiunii de luare a ghenelor, angajatii Veolia au trecut prin cartierul Muzicanti, golind ieri platformele de gunoi de aici. In vreme ce Primaria sustine in...
Telegraful de Prahova: Veolia a inceput sa-si adune tomberoanele si lasa Ploiestiul ramane fara ghene
Fostul operator de salubritate din Ploiesti a inceput ieri sa isi ia inapoi pubelele. In urma angajatilor, platformele nu au ramas mult timp goale, ci s-au umplut repede cu gunoaie. Primaria condamna actiunea Veolia.
La mai bine de o luna dupa expirarea contractul pentru salubrizarea Ploiestiului, reprezentantii Veolia au facut ceea amenintau de ceva vreme, venind ieri sa isi recupereze pubelele instalate in ultimii ani. „A fost saptamana Pastilor, nu am vrut sa ridicam containerele...
Veolia: GBI ofera transparenta companiilor care il folosesc
Cristian Gurgu, marketing manager la Veolia Water Solutions & Technologies, considera ca Green Business Index este o initiativa foarte buna, care ofera transparenta companiilor care il vor folosi.
“GBI este o initiativa buna, pentru ca creeaza o nisa care activeaza in domeniul mediului”, a adaugat Cristian Gurgu.
Ministerul Mediului a lansat, in parteneriat cu Asociatia Green Revolution, Green Business Index, topul celor mai verzi companii romanesti.
“In Romania sunt foarte multe...
Telegraful de Prahova: Primaria si Veolia se lupta pentru tomberoane
Administratia ploiesteana a ajuns sa se lupte pentru... tomberoane! Neintelegerile au inceput dupa ce fostul operator, Veolia Servicii pentru Mediu, a anuntat ca, de saptamana viitoare, va ridica toate pubelele, lucru considerat ilegal de reprezentantii Primariei.
La Ploiesti, aducerea unui nou operator de salubritate pe perioada determinata, de la inceputul acestei luni, nu a calmat disputele iscate intre Primarie si firma care a prestat acest serviciu in ultimii ani. La expirarea...
Volvo testeaza un nou camion hibrid in Londra
Volvo Trucks a lansat o versiune imbunatatita a primei autospeciale hibride de salubritate din lume. Noul camion hibrid pentru servicii de salubritate va fi testat de catre compania Veolia Environmental Services in zona centrala a Londrei, anunta Mediafax.
”Un consum redus cu pana la 30 de procente, emisii reduse si un nivel de zgomot scazut fac din acest vehicul hibrid o alegere foarte atractiva. De aceea, dorim sa testam si sa dezvoltam tehnologii in parteneriat cu Volvo Trucks, cu care...
Veolia alimenteaza 10,4% din populatia Romaniei
10,4% din populatia Romaniei consuma apa potabila tratata in statiile construite de Veolia Water Solutions & Technologies Romania (VWS), potrivit unui comunicat al companiei.
Statiile construite de VWS Romania pot trata 1,7 milioane de metri cubi de apa potabila pe zi, deservind 2,24 milioane locuitori si epureaza 130.000 de metri cubi de apa uzata corespunzatoare pentru 400.000 locuitori echivalenti.
Grupul francez Veolia Water Solutions & Technologies este reprezentat local prin filiala...
- Nu sunt evenimente in curând


