Cel mai mic parc din lume nu e mai mare decât un ghiveci de flori

Parcul Mill Ends din Portland, Oregon, deține recordul pentru cel mai mic parc din lume. Cu un diametru de doar doi metri, acesta poate cuprinde doar un pom și câteva plante mici, dar e unul dintre simbolurile cele mai populare ale orașului, informează Oddity Central.

Mill-Ends-Park
Foto: https://www.flickr.com/photos/craigdietrich/

Mill Ends trebuia să fie, inițial, locul unui stâlp de iluminat. Dar din anumite motive, stâlpul nu a mai ajuns să fie înfipt acolo, iar din gaura săpată au început să crească buruieni. Dick Fagan, un cronicar de la Oregon Journal, al cărui sediu are vedere înspre micul parc, a observat bucățica de teren abandonată, și s-a hotărât să facă ceva cu ea. A început să planteze verdeață, și chiar a lansat o rubrică specială în ziarul local, dedicată parcului Mill Ends. El a reușit să creeze o întreagă poveste în jurul acestui loc, incluzând spiriduși, care locuiesc acolo pe care doar el îi poate vedea, și mici plante de trifoi care cresc în interiorul celorlalte plante.

Fagan a scris și povestea felului în care Mill Ends a ajuns să existe. Într-o zi, când era la birou, se uita pe fereastră și a văzut un spiriduș care săpa în gaura stâlpului de iluminat. Jurnalistul a alergat afară și l-a apucat pe spiriduș, pe care îl chema Patrick O’Toole, ispravă care i-a dat dreptul să-și pună o dorință. Fagan a spus că își dorește un parc doar al lui, dar nu a specificat dimensiunea, așa că a primit gaura. Dick Fagan a murit de cancer în 1969, dar la acea vreme, Mill Ends era deja un punct de reper în Portland.

Mill-Ends-Park
Foto: http://commons.wikimedia.org/wiki/Category:Mill_Ends_Park
Mill-Ends-Park
Foto: http://commons.wikimedia.org/wiki/Category:Mill_Ends_Park

Orașul Portland a dobândit Mill Ends în 1976, iar terenul dedicat stâlpului de iluminat a devenit în mod oficial un parc al orașului. De-a lungul anilor, localnicii și-au adus contribuția în diverse moduri: au instalat mici piscine, trambuline pentru fluturi sau statuete și figurine în miniatură. Din 1971, Mill Ends deține recordul Guiness pentru cel mai mic parc.

Micul parc a reușit să declanșeze și controverse, datorită dimensiunii sale. În 2013, cineva a furat singurul copac din parc, eveniment care a atras atenția mass-media naționale. Autorităție au plantat rapid un alt copac, dar și copacul furat a fost în final returnat, și replantat într-un alt parc local.

În același an, reprezentanții parcului Princes, din Burntwood, Staffordshire, Anglia, au contestat titlul de „cel mai mic parc din lume” deținut de Mill Ends. Pe baza definiției cuvântului „parc” de pe website-ul Dictionary.com, ei au susținut că Mill Ends nu e nimic mai mult decât un ghiveci și că nu merită acest titlu. Cu toate acestea, se pare că Guiness nu a fost de acord cu ei, așa că Mill Ends rămâne cel mai mic parc din lume.

Mill-Ends-Park
Foto: http://commons.wikimedia.org/wiki/Category:Mill_Ends_Park

 

Mai citește și:

Primăria Capitalei a recuperat în instanță 7 hectare din Parcul Herăstrău

Bucureștiul a pierdut 50% din suprafața verde în ultimii 25 de ani

spot_img

Ultimele știri