Cum arată Green Mogo, clădirea zero energie în care elevii pot afla totul despre costrucțiile verzi

Vineri, a fost Ziua Pământului. La Mogoșoaia, lângă București, a existat un bun motiv de sărbătoare. După 7 ani în care au ținut seminarii și ateliere despre clădiri verzi în propria sufragerie, soții Ienculescu-Popovici au inaugurat un centru de instruire și consiliere energetică chiar în curtea în care locuiesc.

green mogo cladirea zero energie

Vorbim despre o clădire care își produce singură energia pe care o consumă. Este destinată instruirii profesorilor, elevilor și studenților interesați să afle cum se proiectează și la ce servesc construcțiile verzi. Centrul poartă numele proiectului cu care cei doi soți au devenit cunoscuți în rândurile instituțiilor de învățământ din București: Green Mogo.

Clădirea zero energie Green Mogo, o necesitate

În 2007, Marius și Felicia Ienculescu-Popovici au pus bazele Asociației Greenitiative. Încă de atunci, și-au propus să promoveze construcțiile verzi, folosirea energiei regenerabile și dezvoltarea durabilă a comunităților locale. Cel mai probabil, nu au anticipat amploarea pe care avea să o ia inițiativa lor.

green mogo cladirea zero energie conferinta sotii
Felicia și Marius, la evenimentul de lansare a centrului

Cei doi au început prin a cumpăra un teren în Mogoșoaia, la aproximativ 5 kilometri de București. Voiau să-și facă acolo o simplă locuință de vara. În 6 ani, au ajuns să ia un credit, să își vândă apartamentul din București, să construiască o casă verde pe acel teren și să se mute în Mogoșoaia. În aceeași curte, au mai construit o mică locuință socială, pe care o foloseau pe post de sediu de asociație.

green mogo cladirea zero energie casa
Casa în care locuiește familia Popovici

În tot acest timp, și-au deschis casa elevilor și celor interesați să afle ce presupun construcțiile verzi, întrucât, așa cum spune Marius „una este să vorbești teoretic și alta este să ai o clădire demonstrativă”.

Le-au trecut pragul peste 900 de elevi și 400 de profesori, în cadrul a cel puțin 30 de evenimente organizate în ultimii 5 ani. Au înghesuit până la 60 de persoane în sufragerie și și-au cedat casa chiar și timp de 3 zile consecutiv.

Toate, însă, cu un preț: au fost nevoiți să renunțe la intimitate. De aceea, atât Marius și Felicia, cât și cei doi copii ai lor ajunseseră la concluzia că nu mai puteau continua cu acel stil de viață.

Cum a luat naștere clădirea zero energie Green Mogo

Marius și Felicia au avut noroc cu o finanțare. Cu aproape 40.000 de euro obținuți în 2015 prin EEA Grants – Fondul ONG și alți pest 40.000 strânși din alte surse, soții Popovici au reușit să transforme sediul asociației într-un centru de consiliere pentru toți cei interesați de construcții verzi.

Într-un singur an, s-au documentat și au selectat cele mai potrivite tehnici de construire a clădirilor zero energie, au căutat arhitecți și specialiști români capabili să realizeze o astfel de lucrare, au mobilizat studenți la arhitectură dispuși să îi ajute voluntar cu lucrările, au identificat furnizori, au achiziționat materiale și au pus în practică ceea ce arhitecții și-au imaginat pe hârtie. Încă nu au terminat: mai au de terminat câteva finisaje la baie și bucătărie, de mobilat sălile și de construit o seră în fața sediului.

green mogo cladirea zero energie lead
Centrul de instruire și consiliere energetică Green Mogo

Materiale și tehnici verzi, la clădirea zero energie Green Mogo

În construcția casei, arhitecții s-au inspirat din metoda earthship: un tip de casă solară care folosește o combinație de materiale naturale și reciclate.

În loc ce fundație, au folosit niște șuruburi imense, care se înfig în pământ și țin în picioare structura. Pentru pereți, au utilizat lemn lamelar, obținut prin încleierea unor plăci de cherestea de diverse dimensiuni, iar izolația s-a făcut cu lână și celuloză. În stânga casei, au construit un taluz din anvelope uzate și saci umpluți cu pământ și acoperiți cu iarbă, pentru a oferi stabilitate construcției, dar și o izolare mai eficientă. Taluzul permite urcarea pe acoperiș, unde au început deja să încropească o grădină, pe principiile permaculturii (un tip de agricultură sustenabilă).

green mogo cladirea zero energie taluz

Eficiența energetică, în centrul conceptului Green Mogo

Tot pe acoperiș, au instalat 12 panouri solare și vor mai adăuga alte 4. Acestea vor genera într-un an suficientă sau chiar mai multă energie regenerabilă decât cea necesară. Prin urmare, clădirea va avea un impact energetic neutru sau chiar pozitiv. Surprlusul va fi redirecționat către casa principală.

green mogo cladirea zero energie panouri

Instalarea de panouri solare nu este însă singura măsură energetică întreprinsă. Centrul are și o pompă care va împiedica risipa de căldură, sisteme performante de ventilație, un sistem automatizat de management energetic, precum și iluminat și aparatură electronică eficiente energetic.

Upcycling și producție locală, două criterii esențiale pentru Green Mogo

Totodată, mobila din interior va fi realizată în mare parte din materiale reciclate, de către 15 studenți la arhitectură care au ajutat și la construirea clădirii. Scaunele din centru au fost primite ca donație și au fost personalizate, iar în curând vor apărea în interior lămpi din cutii de conserve și plante aeriene.

green mogo cladirea zero energie conferinta
Evenimentul de lansare al Green Mogo, cladirea zero energie

Soții Popovici au încercat să procure materialele de pe plan local. Lemnul lamelar l-au cumpărat de la Vatra Dornei, șuruburile de pământ – din Baia Mare, iar celuloza – din Brașov.

Green Mogo, o clădire zero energie cu o importanță globală

Pe lângă toate caracteristicile menționate, centrul Green Mogo mai are un beneficiu, conform Feliciei. Atrage biodiversitatea. Pe teren au apărut diverse specii de plante, iar, până acum, l-au vizitat viețuitoare precum broaște, șopârle, boaște țestoase, bufnițe, egrete și fel de fel de alte păsări. Din lavanda pe care a plantat-o în curte, a obținut produse precum săculeți odorizanți, săpun și biscuiți.

green mogo cladirea zero energie felicia
Felicia, arătând produsele obținute din lavandă

Prezentă la inaugurarea centrului, climatologul specialist în schimbări climatice, Roxana Bojariu, a insistat asupra rolului pe care îl au astfel de inițiative pentru atenuarea schimbărilor climatice.

Ceea ce se întâmplă astăzi la Mogoșoaia e la fel de important cu ceea ce se întâmplă acolo la New York (semnarea acordului climatic global, n.r.).

green mogo cladirea zero energie climatologRoxana Bojariu, alături de Anca, coordonatoare studenților voluntari

Alpinistul Alex Găvan, consilier personal al Ministrului Mediului, a subliniat importanța replicării unor modele precum cel oferit de Marius și Felicia.

Lucrurile nu se mișcă din păcate doar de acolo, de sus în jos, ci, de multe ori, transformarea autentică pleacă de undeva de jos, prin formarea unei mase critice de oameni care să poată să genereze o schimbare. Astfel, la top, oamenii se vor simți presați: nu știu câți se gândesc la binele planetei, dar suntem și noi mici și mulți și poate că la un moment dat, atâta timp cât suntem uniți, avem succes.

green mogo cladirea zero energie gavan
Alex Găvan, alături de Marius Ienculescu-Popovici
spot_img

Ultimele știri