Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Companiile petroliere ar putea pierde trilioane de dolari dacă țintele Acordului de la Paris vor fi îndeplinite

Giganții petrolului, printre care ExxonMobil și Royal Dutch Shell, riscă să cheltuie mai mult de o treime din bugetele lor prevăzute până în 2025 pe proiecte în domeniul petrolului și gazelor naturale, informează Reuters. O comisie de experți avertizează că aceste proiecte nu vor fi fezabile dacă țintele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră vor fi atinse. Adică, mai mult de 2 trilioane de dolari, reprezentând investiții ale acestor companii, vor deveni redundante, spun experții.

petroliere
foto: wikimedia commons

 

Potrivit specialiștilor din Carbon Tracker (o comisie de experți care realizează analize în profunzime despre impactul schimbărilor climatice asupra piețelor de capital), mai mult de 2 trilioane de dolari, care reprezintă investiții planificate în domeniul petrolului și gazelor naturale, riscă să devină inutile. Acest lucru se va întâmpla în condițiile în care guvernele reușesc să reducă emisiile de carbon și să limiteze creșterea temperaturilor globale la cel mult 2°C, pentru a respecta Acordul Climatic de la Paris, semnat în 2015.

În raport au fost analizate costurile proiectelor din 69 de companii, prevăzute pentru a fi aprobate până în 2025. După aceea, specialiștii au comparat cantitatea de emisii de carbon pe care acestea le generează cu obiectivele necesare pentru respecta limita convenită în 2015 la Paris.

Potrivit aceleiași surse, Exxon, cea mai mare companie de petrol și gaze din lume, riscă să își cheltuiască jumătate din bugetul său în domenii noi în care nu va fi nevoie. De asemenea, în cazul Shell și Total Petrochemicals din Franța procentul este de 40%.

„În jur de două treimi din producția potențială de petrol și gaze naturale este un surplus dacă ne raportăm la țintele Acordului Climatic de la Paris. Toată această producție este controlată de sectorul privat, ceea ce ne demonstrează cum sunt împărțite riscurile între companiile private de petrol și cele deținute de stat”, se arată în raport.

Cele mai mari companii petroliere din lume și-au exprimat sprijinul față de acordul de la Paris, pe care l-au semnat aproape 200 de țări. Multe dintre companii au cerut guvernelor să impună o taxă asupra emisiilor de carbon pentru a susține surse mai curate de energie, cum ar fi gazul.

spot_img

Ultimele știri