Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Atelierul de impletit stuful si papura ofera perspective concrete pentru dezvoltarea durabila a comunitatii din Mahmudia

Joi, 27 august, in comuna Mahmudia, din judetul Tulcea, a fost inaugurat atelierul local de impletit stuful si papura, in cadrul caruia vor lucra 20 de persoane. Evenimentul, care face parte dintr-un proiect de dezvoltare comunitara coordonat de Asociatia Salvati Dunarea si Delta, a reunit reprezentanti ai administratiei locale, ai Asociatiei locale de pescari „Fiii Deltei“, ai Comunitatii Rusilor Lipoveni din Mahmudia si ai Consiliului Judetean Tulcea.

Atelierul din Mahmudia a fost inaugurat odata cu achizitionarea materiei prime si cu incheierea sesiunilor de pregatire pentru lucratori. Astfel, timp de doua saptamani, 20 de localnici din comuna Mahmudia au luat parte la un program de pregatire ce a inclus informatii privind tehnicile de impletire, expuneri teoretice si practice cu privire la decorarea materialelor prelucrate si metode de dezvoltarea antreprenoriala. Programul a fost sustinut de o echipa de facilitatori formata din mesterul local Axente Pavel, artistul plastic Bogdan Ene si coordonatorul local al proiectului, Ileana Ene.

Cei 20 de localnici vor lucra in cadrul atelierului, iar produsele pe care le vor realiza vor fi comercializate publicului larg, organizatia locala „Fiii Deltei“ fiind responsabila de buna desfasurare a activitatii. De asemenea, produsele atelierului vor fi promovate in cadrul unei expozitii permanente pe care o va gazdui un foisor ce va fi construit in luna septembrie, cu respectarea arhitecturii traditionale a zonei.

„Promovarea dezvoltarii durabile este unul dintre obiectivele Asociatiei Salvati Dunarea si Delta. Si am inceput sa facem efectiv acest lucru prin intermediul proiectului pe care il coordonam in comuna Mahmudia. Este o modalitate de a gasi solutii concrete de dezvoltare durabila a unei comunitati pentru care activitatile de pana acum, cum ar fi pescuitul, au devenit neprofitabile si nocive pentru mediul inconjurator. De aceea, conservarea si dezvoltarea traditiilor si mestesugurilor locale constituie perspective reale si concrete care, fara a avea un impact negativ asupra mediului, sunt profitabile pentru localnici“, a declarat Costel Popa, director Asociatia Salvati Dunarea si Delta.

Actiunea de astazi face parte din proiectul „Conservarea biodiversitatii prin cultivarea ecoturismului si a traditiilor locale ca alternative pentru dezvoltarea durabila a comunitatilor de pescari din Delta Dunarii“, derulat de Asociatia Salvati Dunarea si Delta, cofinantat din fonduri GEF (Global Environmental Fund), cu sprijinul sponsorilor E-Jobs si Fundatia Alexandrion Romania.

In cadrul aceluiasi proiect au mai fost realizate un foisor de observatie ornitologica si mai multe panouri informative care vor facilita accesul turistilor la serviciile utile.

spot_img

Ultimele știri