Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Copacul european al anului 2017: află poveștile „finaliștilor” și votează preferatul

Organizația The Woodland Trust îi invită pe pasionații de subiectul pădurilor să voteze copacul european al anului 2017. Cei interesați pot alege dintre 16 „finaliști”, ale căror povești sunt prezentate pe site-ul competiției.

Deocamdată, în top se află 3 copaci din Marea Britanie, Cehia, respectiv Bulgaria. Iată poveștile lor.

Stejarul Brimmon din Țara Galilor

copacul european al anului

Stejarul Brimmon, din Țara Galilor, are peste 500 de ani, fiind îngrijit de o familie timp de câteva generații. Există chiar și câteva fotografii de nuntă datând din 1901, fotografii făcute la umbra acestui stejar impunător. În 2015, copacul a fost amenințat cu dispariția din cauza unui proiect de infrastructură. Un drum urma să treacă exact prin locul în care a fost plantat acesta acum multe sute de ani. Un fermier local, Mervyn Jones, împreună cu un pădurar din regiune, Rob McBride, au inițiat o petiție pentru a-l salva. Au și reușit, după ce au mobilizat 5.000 de oameni pentru asta. Drumul a fost așadar deviat.

Lămâiul din Lipka

copacul european al anului

Lămâiul din Lipka, Republica Cehă, are peste 800 de ani. Este situat pe marginea unui drum care conectează conacul din Lipka cu fostul cimitir al orașului. Se spune că îndrăgostiții care povesesc la umbra lui vor depăși toate dificultățile și vor rămâne veșnic împreună.

Gorunul din Bulgaria

copacul european al anului

Gorunul de lângă Biserica Nasalevtsi, din Bulgaria, are peste 600 de ani. Este considerat „străjerul” satului și al locuitorilor. În trecut, oamenii obișnuiau să ofere în preajma lui jertfe zeilor, rugându-se pentru sănătate și protejarea împotriva furtunilor, împotriva dăunătorilor sau a invadatorilor, cât și pentru ploaie.

 

Puteți afla și poveștile altor copaci finaliști pe site-ul competiției Tree of the year.

spot_img

Ultimele știri