Despagubiri pentru fermierii afectati de seceta

Fermierii ale căror culturi agricole au fost afectate de seceta, în această vară, ar putea fi despăgubiți cel mai probabil printr-o schemă de ajutor de stat, a declarat, joi, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) Daniel Botănoiu, informează Agerpres.

seceta

„La nivel ministerului, monitorizăm cu foarte multă atenție situația din teren. Pentru a putea veni în sprijinul fermierilor, Ministerul Agriculturii, prin direcțiile agricole județene, a solicitat de la primării date referitoare la situația culturilor și suprafețele afectate de secetă. După centralizarea și analiza acestora, direcțiile agricole vor transmite raportul către minister. Ulterior, vom găsi cea mai bună soluție pentru a veni în sprijinul fermierilor afectați de secetă, cel mai probabil printr-o schemă de ajutor de stat”, a precizat oficialul, citat de Agerpres.

Potrivit datelor Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), pe fondul temperaturilor ridicate și a precipitațiilor nesemnificative comparativ cu cerințele plantelor agricole din această perioadă, fenomenul de seceta pedologică cu diferite grade de intensitate (moderată, puternică și extremă) se va accentua în aproape toate zonele de cultură, deficitele cele mai mari de apă (1250- 2050 mc/ha) în sol înregistrându-se în estul, sud-estul, sudul și vestul țării.

„În condițiile menținerii unor deficite de umiditate în sol și temperaturilor ridicate ale aerului, starea de vegetație a culturilor prășitoare neirigate (porumb, floarea-soarelui), pe suprafețele agricole din sudul, sud-estul, estul și vestul țării, se va deprecia în continuare, semnalându-se fenomenele de ofilire temporară și uscare parțială a aparatului foliar, precum și știuleți slabi dezvoltați și incomplet formați la porumb și semințe seci la floarea-soarelui”, se arată într-o informare a ANM.

Citește și:

Canicula se reinstaurează în majoritatea regiunilor țării

spot_img

Ultimele știri