DiCaprio susține o companie care captează și transformă dioxidul de carbon în beton

Leonardo DiCaprio s-a alăturat recent bordului consultativ al companiei Blue Planet, care dezvoltă tehnologii de captare a dioxidului de carbon în Los Gatos, California. Cu ajutorul acestor tehnologii, compania preia emisiile poluante din centrale și fabrici și le transformă în beton pentru construcții comerciale sau rezidențiale.

Leonardo DiCaprio

Lumea se va confrunta cu un viitor sumbru dacă nu începem să ne întoarcem de pe drumul schimbărilor climatice. Tehnologiile inovatoare precum cele dezvoltate de Blue Planet ar trebui să fie parte integrată din adoptarea unor soluții scalabile în toate  sectoarele economice. Sunt mândru că pot ajuta această companie incredibilă să asigure un viitor mai sustenabil pentru planeta noastră.

Pe lângă susținerea prin consultanță, starul a făcut și o investiție financiară în companie. În plus, a produs anul trecut documentarul Biomimicry, despre tehnologiile de captură a carbonului și soluții de limitare a încălzirii globale prin imitarea naturii.

spot_img

Ultimele știri