FAN Courier: Angajații primesc bonus pentru economia de combustibil

Reducerea emisiilor de CO2 și economia de combustibil reprezintă preocupări constante ale FAN Courier, a declarat, pentru Green Report, Adrian Mihai, director de dezvoltare în cadrul companiei de curierat rapid, cu capital integral românesc, fondată în 1998.

Suntem foarte atenți la consumul de combustibil, iar soferii noștri primesc bonusuri, dacă reușesc să scoată un consum mai mic decât cel prevăzut în cartea mașinii. Pentru fiecare litru de combustibil economisit, fiecare angajat primește 2,5 lei primă de economie. Oamenii noștri primesc această primă pe cartea de muncă și sunt foarte interesați, în aceste condiții, să reducă consumul. Această inițiativă este avantajoasă și pentru companie, și pentru angajați, dar și pentru mediu, deoarece sunt reduse considerabil emisiile de CO2”, a spus Adran Mihai.

Potrivit lui Adrian Mihai, parcul de mașini al companiei este dotat sistematic cu modele noi care respectă strict normele de poluare.

Flota noastră are peste 1.700 de mașini, în toată țara, iar o altă măsură pe care o luăm pentru reducerea poluării o reprezintă și înlocuirea, o dată la 4 ani, a mașinilor uzate”, a adăugat Adrian Mihai.

FAN Courier a încheiat anul 2013 cu o cifră de afaceri de peste 280 milioane lei, în creștere cu 16% față de anul anterior. Compania deservește peste 16.000 de clienți, majoritatea persoane juridice.


spot_img

Ultimele știri