Până în 2025 se va renunța la folosirea ghenelor din Capitală

Pâna în anul 2025 bucureștenii vor fi obligați să renunțe la folosirea ghenelor din interiorul blocurilor, se precizează, luni, într-un comunicat de presă al Primăriei Municipiului București, care citează din „Strategia de dezvoltare și funcționare pe termen mediu și lung a serviciului public de salubrizare în Municipiul București“.

Pubela-gunoi

Strategia prevede un sistem unitar de colectare separată atât prin intermediul containerelor îngropate, cât și prin insule delimitate și semnalizate corespunzător, la care vor avea acces doar cetățenii arondați.

Astfel, pâna în anul 2025 se va renunța la folosirea ghenelor din interiorul blocurilor. Va putea rămâne în folosință numai camera de la parterul blocului care va fi amenajată corespunzător. De asemenea, această cameră va fi salubrizată, igienizată prin grija asociației de proprietari/locatari, iar accesul la ea va fi permis numai asociației deservite.

Citeștea AICI textul Strategiei

Odată cu aprobatea Strategiei de Salubritate toate blocurile nou construite cu destinație locuință, birou, servicii etc. vor avea prevazute o incintă destinată colectării separate a deșeurilor. Amenajarea acesteia va fi astfel făcută încât să nu aducă atingere factorilor de mediu. Această incintă va fi solicitată de direcțiile de urbanism prin documentația emisă în vederea autorizării construcției, respectiv Certificat de urbanism și Autorizație de construire.

Potrivit Legii Salubrizării nr. 101/2006 republicată în 2014, colectarea deșeurilor se va realiza numai separat, pe tipuri de deșeuri. Tot potrivit legii 101, autoritățile administrației publice au obligația să implementeze un sistem de colectare separată pe patru fracții: hârtie, plastic, metal și sticlă, iar acolo unde acest lucru nu este posibil pe 2 fracții: umed și uscat.

Cantitatea de deșeuri depozitate trebuie să scadă cu 15% pe an

Strategia Primăriei Capitalei urmărește îndeplinirea obiectivului de reducere cu 15% a cantităților de deșeuri depozitate la gropile de gunoi. Conform studiilor efectuate la nivelul Bucureștiului, colectarea separată este determinată și influențată de:

– prezența containerelor în apropierea locuințelor – 31%;

– campanii de informare și educație prin mass-media – 24%;

– exemplul altor persoane formatoare de opinie – 18%.

În 2013 cantitatea de deșeuri menajere colectată la nivelul Bucureștiului a fost de 599.704 tone. Indicatorul de generare a deșeurilor menajere rezultate este de 31 kg/cap de locuitor/an, respectiv 0,87 kilograme/cap de locuitor/zi.

Citește și:

Doar 3,25% din deșeurile municipale sunt colectate separat

Doar 40% din deșeurile de ambalaje se regăsesc în circuitele de reciclare

spot_img

Ultimele știri