Fermierii români vor să cultive soia modificată genetic

Toți fermierii și cercetătorii români își doresc cultivarea de soie modificată genetic, a anunțat, vineri, Daniel Constantin, ministrul agriculturii, aflat într-o deplasare în județul Vrancea.

boabe-soia

„Este o discuție pe care o vom dezvolta în viitor, pentru că va rămâne, cel mai probabil, așa cum spune și Comisia Europeană, la latitudinea fiecărui stat membru dacă introduce sau nu organisme modificate genetic. În România, nu avem decât cultura porumbului, MON810, care se află doar pe suprafețe extrem de reduse. Din câte știu, doar un institut mai folosește în momentul de față. (…)  În momentul în care vom avea soia modificată genetic, aprobată de organismul european și internațional, atunci vom avea o dezbatere publică. Eu știu deja răspunsul fermierilor. Toți fermierii, toți cercetătorii își doresc această cultură”, a spus ministrul, citat de Agerpres.

Acesta a mai adăugat că înaintea adoptării unei asemenea decizii trebuie avută o dezbatere la nivelul societății, pentru că sunt foarte multe ONG-uri care militează împotriva culturilor de organisme modificate genetic.

În privința importurilor de soia modificată genetic, ministrul Agriculturii a recunoscut că vin cantități semnificative de șrot de soia modificată genetic de pe continentul american, însă acest lucru este permis de legislația europeană.

Citește și:

 

spot_img

Ultimele știri