Funcționarii publici susțin Patrula de Reciclare

Patrula de Reciclare a câștigat încă un suporter din rândurile administrației publice, și anume  Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP), se arată într-un comunicat al Asociației RoRec.

Agenția a lansat un apel de mobilizare către autoritățile locale ca să devină suporteri ai Patrulei și să participe astfel la succesul copiilor, elevilor și profesorilor care promovează colectarea responsabilă a Deșeurilor de Echipamente Electrice și Electronice (DEEE).

În condițiile actuale, în care necesitatea de a conserva mediul înconjurător devine din ce în ce mai pregnantă, fiecare gest din partea comunității contează. Sunt încrezător în impactul pe care societatea, în ansamblul ei, îl poate avea asupra protejării mediului și, implicit, asupra creșterii calității vieții. Recunoaștem importanța activităților de responsabilitate socială și, în acest sens, ANFP a răspuns pozitiv demersului Asociației RoRec prin susținerea programului educativ ecologic, “Patrula de Reciclare”, lansând invitația către toate instituțiile și autoritățile din România de a fi solidari în acest proiect, de a fi ECO. Sunt convins că și acest demers sprijină cu succes efortul nostru comun de a genera semne vizibile de progres în sistemul administrației publice românești”, consideră József Birtalan, președintele ANFP.

Nu doar instituțiile publice, ci și cetățenii, firmele și agenții economici locali pot deveni Suporteri ai Patrulei de Reciclare. Tot ce au de făcut este să scape responsabil de orice fel de aparate electrice și electronice, baterii, acumulatori, becuri și neoane vechi sau stricate din gospodării, birouri sau depozite sunând la TelVerde 0800 444 800 sau ducându-le la punctele de colectare RoRec din județul lor.

Instituțiile publice locale sunt un motor vital al identității și competitivității județului lor. Tinerii, profesorii, oamenii pe care îi întâlnim în toată țara vor să fie mândri că aparțin unui județ, unei comunități cu o reputație frumoasă. Autoritățile au un rol esențial în construirea acestei reputații – ele ”dau tonul”, mai ales când este vorba de respectarea legii și de responsabilitatea față de comunitate ; iar oamenii sunt atenți la exemplul dat de aleșii lor. Sprijinul ANFP confirmă faptul că asumarea acestui leadership face parte din codul de conduită al funcționarilor publici”, a declarat Andreea Idriceanu, manager de comunicare al Asociației RoRec.

Copiii, tinerii și profesorii din Patrula de Reciclare județeană contează pe fiecare kilogram de deșeuri colectat de la populație sau de la agenții economici. Cantitatea colectată până la 31 august în fiecare județ și în București poate aduce tinerilor voluntari recunoaștere națională, dar, mai ales, le dovedește solidaritatea comunității lor, potrivit RoRec.

spot_img

Ultimele știri