Mai intai zidul de beton, inalt de doi metri, ca de cetate. Ce sa fie cu gardul asta, rasarit chiar in padurea Baneasa, pe Drumul Codrii Cosminului? Ai zice ca e gardul unei puscarii sau al unui spital de nebuni. Dar nu; te apropii si dai peste moturi colorate de vile, itite de dupa ziduri. Moturile au cele mai excentrice culori: verzi, rosii sau mov. Ca sa-si poata ridica viloaiele astea, proprietarii au ras mii de metri patrati de padure, cu acordul autoritatilor.
Dar „a meritat”, ca si-au plantat niste case ca-n filme: unele cu mansarde si tot felul de terase, altele cu unghiuri ciudate, sau „case-vii”, infasurate cu totul in iedera… Din strada poti sa mai vezi si alte minunatii, daca te ridici nitel pe varfuri. Dar nu prea mult, ca permanent te pandesc de pe garduri niste ochisori curiosi. Sunt camere de filmat. Iti inregistreaza fiecare miscare, iar unele se rotesc incet dupa tine, ca si cum te-ar ameninta. Pe unele garduri, ochisorii sunt presarati din zece in zece metri, pe altele sunt bine ascunsi. Acum, ca e iarna, poti sa vezi bine cartierul chiar si de pe drumul principal, Aleea Teisani, care delimiteaza padurea. Din primavara, insa, cand incepe sa dea frunza, cartierul „dispare”. Nu mai vezi nici o vila, doar pomi. Toate casele sunt pitite de frunze.
„Cartierul a fost ridicat prin 2000-2003, cu autorizatii legale, prin scoaterea terenului din fond forestier, pe legislatia veche. Ca legislatia noua n-ar permite asa ceva. Proprietarii plateau taxele corect, asa ca nimeni nu a avut ce sa le reproseze. Odata, aici au fost si animale, caprioare, mistreti si multe altele. Dar a intrat omul peste ele, cu casele, de le-a gonit. Se stie ca animalului ii trebuie liniste”, ne spune Cezar Raduta, inginer la Directia Silvica Bucuresti.
Culmea ironiei, exact in capul cartierului de lux se afla un canton silvic. Asa trebuie ca arata cea mai prapadita ograda de la tara. Are veceu in gradina, garduri gata sa-ti cada in cap, iar casa e mica si prapadita. Nitel mai incolo, unde se infunda drumul, e sediul SIE. Bogatii de la vile au asfaltat straduta, fosta poteca de padure, ca sa nu ramana cu gipanele in noroi. Ba au pus si afise: „Drum inchis circulatiei publice” si „Intrarea oprita, cu exceptia riveranilor”.
Dar vilele cartierului nu se termina aici. Mai sunt cu duiumul si pe Aleea Teisani, colt cu Drumul Codrii Cosminului. Si aici s-au defrisat suprafete mari, de dragul betoanelor. Gasesti ziduri groase din caramida si fier forjat, turnate dintr-o bucata, tot ca fortaretele si, pe unde mai e cate-o poarta crapata, poti sa vezi chiar cateva bucatele de mozaic fin, din alei.
Santierul din padure vs „luxury redefined”
Pana-n Scoala Americana, e santier in plina padure: un proprietar a taiat vreo 600 de metri patrati ca sa construiasca „un imobil de locuinte colective S+P+4E”. Unde pana acum ceva vreme erau copaci, acum este camp, iar in mijlocul lui, o groapa adanca pentru fundatie. Alaturi – baraca muncitorilor, caini care pazesc lucrarea, iar toate astea sunt inconjurate cu un gard de sarma. „Puterea incredibila este chiar in mainile tale”, te anunta panoul publicitar infipt chiar langa gard. Pe verso se vorbeste despre „afaceri fara granita”. Mai sunt si alte panouri ce te incita cu „apartamente la liziera padurii”, „concepte superioare de viata” si… „luxury redefined”.
Mai incolo, fix in fata Scolii Americane, intorceau carutele tiganilor din Tunari, burdusite cu lemn bun, abia furat din padure. Dar astea se intamplau pana acum un an de zile. Daca intri in padure, dai in „drumul ilegal”, facut de carutele cu lemn furat, explica inginerul Raduta. Intr-adevar, drumul se mai vede foarte clar si acum, de batatorit ce a fost in trecut. Iei drumul la pas si ai putea sa mergi pe el pana la capatul padurii. Pare sa nu se termine. Urmele de caruta parca au fost facute ieri, asa par de proaspete.
Inginerul ne explica, exact ca la muzeu: „Aici puteti vedea niste cioate, urmele taierilor ilegale de acum trei ani. Dincoace puteti vedea un sant, sapat anume ca sa impiedice carutele sa mai intre la furat. Santul e intretinut an de an. Acesta nu e terenul Romsilva, ci al unui privat. Bucata asta a fost retrocedata in ‘91-’93 si este foarte posibil ca acum sa fie la al zecelea proprietar. Pana sa fie retrocedat, terenul a fost pepiniera. Desigur, s-a ales praful de ea”.
Blocurile SF din inima padurii
In apropiere, construit pe marginea padurii, se afla alt cartier rezidential. Cartierul este chiar latura padurii, strajuit de strada Matei Basarab. Nu poti sa intri pe strada ca e paznic la poarta, pus anume sa te intoarca din drum, daca esti strain. La fel, si aici casele stau ascunse de ziduri-cetate. Imposibil sa vezi ceva inauntru. Daca te urci pe un bolovan, insa, poti sa vezi clar zecile de vile insirate in linie dreapta, unele langa altele. Nu le-au construit la cateva sute de metri de padure, cum zic regulile, ci le-au bagat pur si simplu printre arbori. Cat a mancat fiecare conac din padure, nici silvicultorii nu stiu, ca e teren privat si nu au nici un drept sa-i ia pe proprietari la intrebari.
Complexul rezidential „Stejarii” al lui Ion Tiriac. Se afla chiar in inima padurii, pe locul unei foste Avicola. Acum este un mare santier cu „blocuri SF” din sticla, dar mai incolo, cica va fi culmea luxului. Tiriac n-ar fi taiat pic de padure, numai asa, cativa pomisori (corcodusi, castani) din curtea Avicola, ne spune Theodor Chiriac, directorul Directiei Silvice Bucuresti.
„Cel mai mult s-a taiat intre Soseaua Pipera-Tunari si strada Iancu Nicolae, cu zecile de hectare. Apoi, peste Centura, in zona Tunari, tot asa, hectare intregi. Dar nu s-a ras complet, ci numai s-a taiat din loc in loc. Acolo inca nu s-a construit nimic, cred ca s-a taiat doar pentru lemne de foc. Si pe locul trei la capitolul «taieri» sta Aleea Teisani. Nicaieri nu s-a defrisat astfel incat sa ramana teren gol-golut, ci au ramas numai cioatele si lastarii noi, din loc in loc”, zice directorul Chiriac.
800 de lei, o masina cu lemn de foc
Din cele 1.038 de hectare, cat are padurea, doar 340 de hectare au mai ramas la Romsilva. Restul a fost inapoiate proprietarilor. „Nici macar nu se stie exact cati proprietari are padurea, fiindca primii au dezmembrat proprietatea si au vandut-o pe bucatele, mai departe, la inca nu stiu cati, iar proprietarii de la a doua sau a treia mana au vandut si ei, la randul lor. Cei mai mici particulari au terenuri si de cate o mie de metri patrati. Avem si proprietari cumsecade, care au facut contract cu Romsilva pentru ca noi sa le pazim si sa le intretinem loturile. Dar sunt si particulari care nici nu vor sa discute cu noi”, mai spune Theodor Chiriac.
Cel mai mare proprietar al padurii detine 300 de hectare, aproape la egalitate cu Romsilva. Este mostenitorul unui print, dar nu vrea sa-i spunem numele, de frica sa nu fie talharit. Zice ca n-are de gand sa construiasca nimic, deocamdata, ci sa pastreze padurea asa cum este. Urmeaza Marmorosch Blank cu 30 de hectare si urmasii lui Brancoveanu, cu 10 hectare.
Desi traficul cu lemne de Baneasa e mai domol acum, in comuna Tunari inca merg de minune afacerile cu lemn. Un metru cub de lemn pentru constructie costa 170 de lei. Un Aro-camioneta, plin cu lemn de foc, uscat si gata spart, face 800 de lei. Caruta e mai ieftina cu 100. Cand are marfa, caruta asteapta clienti la sosea, exact in fata primariei. Nea Fane, afacerist cu lemne, ne promite ca in doua, trei ore, poate sa ne aduca un Aro plin cu lemne de la Breaza. „Numai fag din ala bun”. Dar de la Baneasa? Ezita. „Mda, pot sa incerc, dar nu mai e ca pe vremuri, usor ca buna ziua, acum e greu de tot, numai cand vrea padurarul”.
