VIDEO AMURTEL, grădina cu scop social care livrează legume bio bucureștenilor

În fiecare miercuri, peste 35 de bucureșteni știu că, în drumul de la serviciu spre casă, trebuie să își ridice coșul cu legume bio. Săptămâna trecută, au primit salata verde, spanac, ridichi, ceapa verde, usturoi verde, rucola, pătrunjel și ștevie​. Toate legumele sunt produse organic, local, într-o grădină cu scop social din Poieni, județul Buzău.

grădina bio amurtel

Grădina aparține Asociației de Ajutor AMURTEL România și a fost creată pentru a genera venituri care să susțină activitatea unui centru de plasament și a unui centru de zi.

Centrul de plasament al Familiei AMURTEL a fost înființat acum 22 de ani, în satul Pănătău din comuna Pătârlagele. A găzduit de-a lungul timpului peste 27 copii, iar o parte dintre aceștia au crescut și s-au integrat deja în societate, găsindu-și de lucru în București sau în străinătate. Acum, în casa familiei AMURTEL locuiesc 11 copii și adolescenți și doi adulți cu nevoi speciale, alături de 10 asistenți și pedagi sociali.

grădina bio amurtel centru

După 12 ani de la înființarea centrului de plasament, și-a deschis porțile și centrul de zi „Izvorul Speranței”. Aici, în jur de 35 de copii din sat mănâncă la prânz și își fac temele, sub supravegherea unui educator. O parte dintre bucatele gătite sunt pregătite cu legume de la Grădina Bio AMURTEL.

Cum arată grădina care hrănește copiii și abonații

Am ajuns la poarta grădinii AMURTEL însoțită de americanca Denise Deshaies, Președintele Asociației AMURTEL, și Margareth Arndt, o braziliancă venită în România pentru a avea grijă de grădină. După ce potrivește cifrul lacătului, Margareth ne poftește înăuntru.

grădina bio amurtel

La picioarele noastre, se așterne, nestingherit, pământul. Aproape un hectar de sol, lucrat manual, fără pesticide, de ea și de încă două vecine– Cristina și Daniela. Singura mașinărie care zace în curtea AMURTEL este un tractoraș. Pentru muncile mai grele, tocmesc însă un vecin care are cal și plug. În rest, sapa le este însoțitoare de nădejde.

Cele trei femei cultivă răsadurile, în vreo șase-șapte sere imense, irigate și încălzite automatizat. Apoi, le mută pe bucăți vaste de pământ, în aer liber. La început de mai, salata, rucola și  ceapa erau gata de cules.

Chiar dacă legumele par viguroase, anul acesta, au pierdut dovleceii. Au înghețat pe câmp, odată cu ninsoarea din luna mai. Denise Deshaies primește vestea cu un nod în gât. Cristina o liniștește: vor pune alții, direct în câmp. Tot din cauza vremii, legumele nu au mai crescut la fel de mari și frumoase ca anul trecut, spune Cristina. Denise Deshaies știe că acesta este impactul schimbărilor climatice.

Vom ajunge să nu mai avem anotimpuri: iernile se prelungesc până primăvara târziu, iar apoi vin căldurile și secetele, care se întind până toamna târziu.

gardenium.ro

Cum a luat naștere Grădina Bio AMURTEL

Lucrările la Grădina Bio AMURTEL s-au conturat treptat. La început, au apelat la cunoștințele unui inginer horticultor, pe nume Gabriel Corbu, care i-a ajutat cu designul și informațiile practice necesare. Însă, așa cum mărturisește și Denise Deshaies, au învățat multe din mers.

Brazilianca Margareth Arndt a ajuns la grădină acum șapte luni, pentru a supraveghea activitatea. Nimeni altcineva nu voia să locuiască singur acolo. Însă Margareth nu vrea să plece prea curând, în ciuda dificultăților. Locuiește într-o casă mică, bătrânească, dar renovată recent. Are alături o cățelușă pe care a botezat-o Himalaya, într-o dimineață senină, în care peisajul montan a dus-o cu mintea la celebrii munți asiatici. Este însă extrem de mulțumită de viața pe care o are și profund recunoscătoare vecinilor, care o ajută de fiecare dată când are vreo problemă în gospodărie.

Deși inițial a fost conceput pentru a susține activitatea centrelor, proiectul Grădinii AMURTEL a ajuns să reprezinte o sursă de venit pentru localnici și o sursă de hrană sănătoasă pentru bucureșteni. Inițiatorii nu se vor opri însă aici. Vor să cumpere o altă bucată de pământ de la vecini și să se extindă. Cei care doresc să se aboneze trebuie să știe că prețul anual pentru coșul săptămânal de legume este de 1.640 de lei. Există însă și alte variante de abonament.

spot_img

Ultimele știri