A inceput programul ”Rabla” pentru persoane juridice. Se pot inscrie si primariile. 

Firmele se pot inscrie, incepand de astazi in Programul ”Rabla”, care a fost lansat oficial la sediul companiei Remat de catre ministrul Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely, si de premierul Emil Boc. 

Programul Rabla a fost lansat in data de 16 martie pentru persoane fizice, iar de astazi pot participa si persoanele juridice. In plus, la aceasta editie se vor putea inscrie inclusiv autoritatile publice. 

”De azi se vor putea inscrie si institutiile publice – primariile, consiliile judetene, agentii, acolo unde de ani de zile se cheltuie mai mult cu masinile vechi”, a declarat premierul Emil Boc. El a clasificat Programul national de innoire a parcului auto printre cele de sustinere a industriei autohtone, mentionand ca prin Rabla au fost achizitionate anul trecut peste 25.000 de automobile noi de productie autohtona. 

Potrivit ministrului Laszlo Borbely, unitatile de tip Remat au primit deja 11.000 de vouchere in valoare de 3.800 lei fiecare. Atat ministrul, cat si premierul Emil Boc au dat asigurari ca fondurile alocate programului ar putea fi suplimentate.

1.000 rable casate in prima saptamana

Potrivit reprezentantilor Remat, in cele 6 zile de la inceperea programului au fost aduse la casare aproximativ 1.000 de masini. 

”Programul Rabla dispune anul acesta de o finantare de 228 milioane euro, suma ce permite scoaterea din uz a 60.000 de autovehicule”, a declarat ministrul Mediului si Padurilor Laszlo Borbely. 

Potrivit acestuia, pe soselele din Romania circula in prezent circa 1,8 milioane de masini mai vechi de 10 ani. 

Raluca Petrescu
 

Cititi si:

Laszlo Borbely: Programul Rabla incepe din 18 martie

4 pasi si peste 10 documente pentru a cumpara o masina prin programul Rabla

spot_img

Ultimele știri