Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Indicatorii de reciclare vor arata mai bine

“Pana la sfarsitul anului, o noua procedura privind calcularea procentului de colectare selectiva si de reciclare va fi introdusa”, a anuntat astazi ministrul Mediului si Padurilor, Rovana Plumb.

Intentia Ministerului Mediului porneste de la statistica oficiala a Comisiei Europene, conform careia Romania ar fi in categoria celor zece state membre UE cu cele mai slabe rezultate la reciclare. Comisia Europeana considera ca Romania recicleaza doar 1,97 la suta din deseurile generate, a precizat Elena Dumitru, secretar general al Ministerului Mediului.

Pe de alta parte, ministrul Rovana Plumb a explicat ca, prin noua procedura de evaluare, “incercam sa stabilim procentul real al colectarii selective in Romania. Este undeva intre 5 si 7 la suta, conform datelor oferite de Eco-Rom Ambalaje. Reciclatorii spun ca ne atingem tintele de reciclare, iar aceste tinte sunt mai mari de 1,97 la suta”.

Ultima evaluare a Ministerului Mediului asupra nivelului colectarii selective si al reciclarii in Romania dateaza din anul 2000.

Noua procedura de evaluare si noile date statistice vor fi calculate de specialistii Directiei de Gestionare a Deseurilor din cadrul Ministerului Mediului si Padurilor.

Potrivit oficialilor Ministerului Mediului si Padurilor, in acest moment in Romania sunt autorizate sapte organizatii de reciclare a deseurilor de ambalaje si cinci organizatii de reciclare a DEEE.

Organizatie specializata in reciclarea de baterii si acumulatori

De asemenea, in aceasta luna a fost licentiata o prima asociatie specializata in gestionarea deseurilor de baterii portabile, baterii industriale si acumulatori. Noua asociatie, denumita CCR REBAT Romania, preia responsabilitatea producatorilor si distribuitorilor in vederea indeplinirii obligatiilor legale de gestionare a deseurilor de baterii si acumulatori. CCR Rebat va realiza colectarea, sortarea, transportul si reciclarea deseurilor provenite din baterii si acumulatori.

CCR face parte din Reverse Logistics Group, companie multinationala care opereaza in 25 de tari din UE, Asia si in SUA in domeniul gestionarii deseurilor. CCR are peste 70.000 de puncte de colectare si contracte incheiate cu peste 3.000 de clienti si prestatori de servicii.

Mihai Diac

Foto: www.letsrecycle.com
 

spot_img

Ultimele știri