Industria de reciclare susținută de importul de deșeuri

Colectarea deficitară a deșeurilor din România are implicații economice mai profunde decât plata unor posibile penalități impuse de forurile europene. Din cauza gradului scăzut al deșeurilor colectate, industria de reciclare din România este nevoită să apeleze la importuri masive de materie primă pentru a-și asigura producția și a păstra locurile de muncă create, în cele mai multe cazuri în zone slabe dezvoltate economic.

7316834

„Suntem nevoiți să apelăm la importuri pentru că nu avem încotro. Colectarea din România este insuficientă”, a declarat, pentru Green Report, Daniel Apetri, director marketing GreenTech și GreenFiber.

Acesta a precizat că în momentul de față capacitatea de prelucrare a PET a fost majorată la 130.000 de tone, iar pentru a asigura materia primă necesară compania va fi nevoită să importe aproximativ 70.000 de tone.

„Prețul pe tonă este diferit de la țară la țară, dar există și diferențe calitative. În momentul de față prețul pe tona de PET este cuprins între 300 și 400 de euro”, a mai spus Aperi.

România are la dispoziție două luni pentru adoptarea măsurilor de gestionare a deșeurilor. Comisia poate sesiza Curtea de Justiție

Maculatura de import este mai ieftină

EcoPaper SA este o companie din România care produce hârtie pentru carton ondulat și folosește deșeurile de hârtii și cartoane ca materie primă în proporție de 100%. Recent, compania și-a dublat capacitatea de prelucrare a materiei prime și estimează că va fi nevoită să importe o mare parte din aceasta dacă România nu va rezolva problema ratei de colectare a deșeurilor menajere.

„O să ajungem să ne importăm 50% din materia primă  dacă nu creștem gradul de colectare (…) Foarte multă hârtie se regăsește în deșeurile menajere”, a declarat, pentru Green Report, Adrian Bădălică, manager reciclare, EcoPaper SA.

Referindu-se la prețul de achiziție al deșeurilor de hârtie acesta a subliniat că în România prețul este mai mare cu 20%, comparativ cu cel de pe piața europeană. Astfel prețul de achiziție din România este de 120 de euro pe tonă, în timp ce în țările din spațiul UE acesta a ajuns de curând la 100 de euro pe tonă, însă la această sumă trebuie adăugat costul transportului.

„Nu este un preț care să-ți permită să te dezvolți ca fabrică”, a mai spus Bădălică.

Prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, Românai și-a asumat obligația de a atinge, până în anul 2020, un nivel de reciclare a deșeurilor de minimum 50% din deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă. În prezent, rata de colectare separată și valorificare a deșeurilor municipale este de circa 5%.

Citește:

Doar 3,25% din deșeurile municipale sunt colectate separat

România trimite la groapa de gunoi 82% din deșeurile generate

spot_img

Ultimele știri