Studiu: Infrastructura verde, esențială pentru îndeplinirea țintelor din acrodul climatic

Pentru a avea o creștere economică sustenabilă, așa cum prevede acordul climatic de la Paris, avem nevoie de investiții în infrastructură verde. Este concluzia la care a ajuns o comisie globală formată din foști șefi de guverne, lideri de business și economiști.

infrastructura verde

Ieri, a fost atins pragul necesar pentru ca acrodul climatic agreat anul trecut la Paris să fie pus în aplicare. Pentru a-și produce efectele, pactul trebuia ratificat de 55 de țări, care să totalizeze cel puțin 55% din emisiile de gaze cu efect de seră la nivel mondial. Condiția a fost îndeplinită, după ce marți Parlamentul Uniunii Europene a aprobat ratificarea.

Acordul climatic, inutil fără infrastructură verde

Un pas esențial în îndeplinirea țintelor agreate în acord o reprezintă investițiile în infrastructură verde. O afirmă specialiștii Comisiei Globale privind Economia și Clima, într-un raport publicat recent.

„Să investim în infrastructură sustenabilă este cea mai înțeleaptă decizie pe care o putem lua pentru viitorul nostru”, a declarat fostul Președinte al Mexicului, Felipe Calderon. „Am agreat o agendă globală privind clima și ar trebui să acționăm în consecință”, a adăugat acesta.

Analiștii estimează că, în următorii 15 ani, sunt necesare investiții de 90 de trilioane de dolari în infrastructură, la nivel global. Previziunea ține cont și de necesitățile orașelor, al căror număr de locuitori va crește cu un miliard până în 2030.

Comisia Globală privind Economia și Clima cere ca toate aceste investiții să fie în proiecte verzi – fie ele proiecte energetice, financiare sau de dezvoltare urbană a orașelor. În plus, solicită guvernelor să elimine subvențiile pentru combustibili fosili, care, în 2014, au ajuns la 550 de miliarde de dolari.

Fără aceste subvenții, energiile verzi ar putea concura cu cele tradiționale, ar căror prețuri ar trebui să înglobeze în mod normal și costurile poluării cu dioxid de carbon și a eliminării acesteia.

spot_img

Ultimele știri