Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Korodi, la ONU: Dezvoltarea durabilă trebuie să țină cont de particularitățile fiecărei țări

Ministrul mediului și schimbărilor climatice, Attila Korodi, conduce delegația României la dezbaterile la nivel înalt ale Forumului politic la nivel înalt privind dezvoltarea durabilă, organizat sub egida Consiliului Economic și Social al ONU (ECOSOC), se arată într-un comunicat al Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice (MMSC).

Acest forum a fost construit pentru a trasa și gestiona liniile directoare în ceea ce privește dezvoltarea durabilă la nivel mondial. Însă pentru ca acest demers să se bucure într-adevăr de succes, consider că este esențial să se țină cont de particularitățile fiecărui stat”, a declarat ministrul Attila Korodi, în cadrul intervenției sale de marți, 8 iulie.

În intervenția sa, demnitarul a subliniat necesitatea ca fiecare stat să își actualizeze strategia națională de dezvoltare durabilă.

Este foarte important ca, pe lângă actualizarea strategiilor naționale cu recomandările Conferinței Rio +20, aceste modificări să fie orientate către nevoile cetățeanului”, a completat Attila Korodi.

Punctele de vedere exprimate prin discursul ministrului mediului din România au fost apreciate de președintele ECOSOC, dl. Martin Sajdik, care a precizat că acestea pot reprezenta o bază solidă pentru viitoarele Obiective de Dezvoltare Durabilă ce vor fi stabilite de ONU în anul 2015.

În cadrul lucrărilor Forumului politic la nivel înalt privind dezvoltarea durabilă, ministrul Attila Korodi a avut o serie de întâlniri bilateral cu oficiali ai ONU, precum și cu omologi din alte state, prezenți la reuniune.

Forumul Politic la Nivel Înalt pe Dezvoltare Durabilă (HLPF) reprezintă cea mai importantă platformă a ONU în domeniul dezvoltării durabile.

 

spot_img

Ultimele știri