Leonardo DiCaprio îl aduce pe Captain Planet pe marile ecrane

Studiourile Paramount și compania de producție Appia Way Production, deținută de Leonardo DiCaprio, își unesc forțele pentru a aduce în cinematografe un celebru personaj de desene animate din anii 1990, Captain Planet.  

Captain Planet

Potrivit The Hollywood Reporter, scenariul ar urma să fie scris de Jono Matt și Glen Powell. În cazul în care părțile cad de acord, DiCaprio alături de Jennifer Davisson Killoran vor produce proiectul prin intermediul Appian Way, care are deja semnat, încă din luna martie, un acord de principiu cu Paramount.

Captain Planet a fost un serial de desena animate foarte apreciat în anii 1990. Cinci tineri din Africa, America de Nord, America de Sud, Asia și Europa de Est primesc cinci inele magice cu ajutorul cărora pot controla elementele naturii. Unind puterea celor cinci inele, aceștia îl aduc la viață pe Captain Planet, un super-erou care îi ajută în lupta pentru protejarea mediului.

Surse din domeniu spun că povestea din viitorul scenariu are loc la mai mulți ani după aventurile din serialul de desene animate. Acum Captain Planet este cel care are nevoie de ajutorul celor cinci tineri.

Ultimatum pentru DiCaprio

În cadrul unei conferințe de presă, organizată vineri, 14 octombrie, la Londra, fundația Bruno Mansers, care luptă pentru protejarea pădurilor ecuatoriale, i-a oferit lui DiCaprio un ultimatum: fie reunță la legăturile sale cu „personajele politice” expuse de scandalul de corupție din Malaezia, investigat acum de Departamentul de Justiție, și returnează banii primiți, fie renunța la funcția de ambasador ONU al bunăvoinței, însărcinat special pe probleme de mediu.

Dacă DiCaprio nu dorește să-și „curețe imaginea” de bunăvoie, îi cerem să demisioneze din funcția de ambasador ONU deoarece, pur și simplu, îi lipsește credibilitatea pentru un astfel de rol important”, a declarat Lukas Straumanns, director al fundației elvețiene.

Se presupune că DiCaprio ar fi primit milioane de dolari pentru rolul său din filmul „Lupul de pe Wall Street”, dar și ca producător al acestuia, din fondul malaezian 1MDB. Banii sustrași de la 1MDB ar fi fost ascunși în SUA în proprietăți imobiliare, obiecte de artă și bunuri de lux.

1MDB, al cărui consiliu de administrație a fost condus de premierul malaysian Najib Razak, până când a fost dizolvat recent, este obiectul unor mai multe investigații la nivel global, legate de acuzații de spălare de bani și deturnare de fonduri.

spot_img

Ultimele știri