Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Merele modificate genetic, aprobate pentru comercializare în SUA

A durat 20 de ani, dar iată că s-a întâmplat: primele mere modificate genetic care nu devin maro după ce sunt începute au fost aprobate pentru consum de către guvernul american, informează iflscience.

mere

Merele modificate denumite “Arctic” au fost create de o companie canadiană de biotehnologie  numită Okanagan Speciality Fruits și există două varietăți: Granny Smith și Golden Delicious. Compania lucrează la modificarea genetică a altor două varietăți.

Firma canadiană susține că modificarea genetică ajută la economisirea costurilor la faza de ambalare, în magazin și la faza de servire. Spre exemplu, companiile care servesc felii de măr tratează fructul cu substanțe anti-oxidante pentru a evita colorarea merelor în maro. Prin eliminarea acestui cost, mărul ar costa cu 30% mai puțin.

Motivul pentru care merele devin maro după ce sunt tăiate este introducerea oxigenului în fruct odată cu tăierea. Practic, o enzimă reacționează cu anumite ingrediente din măr oxidându-le. Pentru a evita acest lucru, cercetătorii de la Okanagan au modificat merele pentru ca acestea să producă o cantitate mult mai mică din această enzimă. Chiar și după modificarea genetică, merele pot putrezi, dar nu mai prind culoarea maro imediat după tăiere.

Grupurile de protecție a mediului au criticat merele modificate genetic, spunând că sunt inutile și pun presiune asupra companiilor alimentare să respingă merele pe care vor să le vadă etichetate ca organisme modificate genetic.

În ciuda opoziției, merele modificate genetic au fost deja aprobate de Departamentul american al Agriculturii, care a decis că merele nu prezintă niciun risc față de mediu. Primele mere modificate genetic ar putea apărea pe piață în 2017.

Puteți citi și:

Vot covârșitor împotriva porumbului modificat genetic 1507

Un fost inginer în genetică alimentară vorbește despre pericolele OMG

spot_img

Ultimele știri