Mersul prin zăpadă, un aliat pentru sănătate

Cei mai mulți dintre noi se enervează doar la gândul că trebuie să plece dimineața spre serviciu, pe o vreme ca cea de afară. Nămeții, care în copilărie ne aduceau doar bucurie, devin acum dușmanii numărul unu ai autorităților și ai cetățenilor. Deși este greu de crezut, există însă și o parte plină a paharului. Dacă analizăm puțin situația, vom constata că mersul prin zăpadă are numeroase beneficii. Te invităm să le descoperi.

zăpadă sport sanatate

Cei mai norocoși lucrează de acasă. Ceilalți visează la momentul în care se pot cuibări sub o pătură groasă, cu o cană de ceai în mână, ignorând gerul și ninsoarea de afară. Prea puțini își mai doresc astăzi să iasă la o plimbare prin zăpadă. Medicii avertizează că acestea nu sunt doar recomandate, ci și necesare pentru o bună-funcționare a organismului.

Plimbările din timpul iernii, furnizoare de sănătate și fericire

Vitamina D este esențială pentru sănătatea oaselor. Dacă nu ne expunem la Soare, corpul nostru nu o mai poate produce, iar organismul va fi slăbit. Atunci când Soarele se ascunde sub nori, cantitatea de radiații UV care ajunge la piele este  doar înjumătățită. Prin urmare, corpul nostru își va face treaba chiar și după o expunere de doar 15 minute în aer liber, chiar și în lipsa Soarelui.

Când afară este urât, suntem predispuși la depresii ușoare. Exercițiile fizice combat aceste stări, înctrucât, în timpul efectuării lor, corpul eliberează bine-cunoscutele endorfine sau hormoni ai fericirii. Acestea te vor energiza o bună perioadă de timp, chiar și după un efort de numai 20 sau 30 de minute. Prin urmare, o plimbare pe potecile ne-deszăpezite ale parcurilor te-ar putea ajuta. Ai grijă totuși să te îmbraci corespunzător!

Să nu uităm nici de faptul că, după un efort consistent, vei dormi mult mai bine. Asta mai ales dacă vei avea în cameră temperatura potrivită. Studiile arată că 15-20 de grade Celsius sunt optime în timpul somnului, ceea ce te va ajuta să reduci consumul de căldură și să faci și ceva economii.

Zăpada, aliată de nădejde în curele de slăbire

Pe lângă beneficiile pentru sănătate, mersul prin zăpadă te poate ajuta să slăbești. Pe o vreme geroasă, corpul se va activa și va consuma mai multă energie, pentru a-și păstra temperatura. Astfel, va consuma calorii. Iar dacă la asta se adaugă efortul depus pentru a merge prin zăpadă sau împotriva vântului, pierderea în greutate este garantată. De asemenea, aerul rece îți poate elibera mintea și te poate destresa. Cercetările arată că stresul crește nivelul de cortizol, un hormon care trezește apetitul de mâncare și stimulează acumularea de grăsime. Odată eliminat, curele sunt mai ușoare.

zăpadă sport sanatate

Trebuie menționat și că, pe timp de iarnă, calitatea aerului este mai bună decât primăvara sau vara, când nivelul de ozon este ridicat. Iar faptul că este foarte frig va aduce încă un avantaj sexului frumos: îmbujorarea se va face în mod natural.

Pentru cei care se tem că vor răci dacă vor ieși din casă, specialiștii dau asigurări că expunerea la frig ne întărește. Se pare că celulele responsabile cu lupta împotriva infecțiilor își intensifică activitatea pe vreme geroasă. Totuși, este recomandată purtarea unor haine și încălțăminte călduroase și impermeabile, a mănușilor, a căciulii și a unui fular care să împiedice inhalarea de aer rece. Este de asemenea o idee bună să faci o încălzire de 10 minute înainte de a te expune la temperaturi mai joase de -20 de grade Celsius.

spot_img

Ultimele știri