Ministrul Apelor și Pădurilor: ”Acuzațiile ANI sunt neîntemeiate”

Ministrul Apelor și Pădurilor, Adriana Petcu, a anunțat, vineri, printr-un comunicat de presă, că Înalta Curte de Justiție și Casație (ÎCCJ) a respins definitiv acțiunea sa de anulare a raportului Agenței Naționale de Integritate (ANI) deoarece raportul este o simplă sesizare către Parchet, care a fost desființată prin decizia Ministerului Public din 17 septembrie 2015 și care a dispus clasarea cauzei. 

Ministrul Mediului

Cu alte cuvinte, solicitarea mea, formulată înainte de decizia Ministerului Public, nu mai avea obiect”, susține Adriana Petcu.

Aceasta a adăugat că încă dinaintea dispoziției formulate de Ministerul Public, a promovat și o acțiune administrativă împotriva raportului de evaluare către Curtea de Apel București.

La data de 24.04.2015, instanța de fond a constatat inadmisibilitatea acțiunii promovate motivat de faptul că „ (…) prin raportul de evaluare încheiat la data de 08 decembrie 2014 nu se constată existența unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate, mai spune Adriana Petcu.

Potrivit raportului ANI, instituția a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie penală de către Adriana Petcu, director în cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Buzău-Ialomiţa.

În exerciţiul funcţiei de director, PETCU ADRIANA a semnat o adresă transmisă Administraţiei Naţionale „Apele Române” (A.N.A.R.), prin care s-a propus includerea sa în componenţa grupului de lucru al Proiectului „SIGMA FOR WATER – Identificarea problemelor şi măsurilor necesare în vederea analizei posibilităţii de refacere a zonei umede la confluenţa râului Călmăţui cu fluviul Dunărea”, în baza căreiapersoana evaluată a fost încadrată în funcţia de project officer în cadrul proiectului. Pe perioada de implementare a proiectului, PETCU ADRIANA a obţinut venituri în sumă 27.086 Lei”, potrivit ANI.

ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către Adriana Petcu a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României, potrivit căruia „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

spot_img

Ultimele știri