Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Noul loc de joaca de la “Filantropia”, inaugurat de Ford Romania

Ford Romania a inaugurat astazi noul loc de joaca din Sectia Pediatrie a Spitalului Filantropia din municipiul Craiova, judetul Dolj.

Peste 90 angajati ai Departamentului Financiar al Ford Romania si ai Sectiei de Productie Motoare au lucrat ca voluntari in acest proiect, iar donatiile prin care a fost sprijinit sunt in valoare de 25.000 USD.

90 de voluntari si 25.000 USD, din donatii

Actiunea a inceput in august, iar echipele conduse de Don Gelinas, director financiar, si Ian Pearson, managerul Sectiei de Productie Motoare, au lucrat alaturi de ceilalti voluntari pentru a reface intreaga zona.

Munca de renovare a inclus curatarea spatiului, crearea unei zone pavate, separata cu scaune, instalarea unei noi zone de joaca, echipament nou de joaca, banci si foisoare noi, cat si cosmetizarea zonei pentru a fi mai atractiva si pentru copii, si pentru parinti.

"In urma cu ceva vreme, pe cand ma aflam in spital cu fiul meu am observat acest loc de joaca abandonat, care ar fi trebuit utilizat de copiii care viziteaza spitalul. Din pacate, acest lucru nu era posibil, deoarece era complet distrus. In acel moment, la Ford cautam sa sprijinim astfel de proiecte si, in acel moment, am ales propunerea de a restaura aceasta zona. Sunt foarte bucuroasa ca proiectul a fost primit cu caldura de toti colegii mei si sper ca va aduce putina bucurie fiecarui parinte si copil care viziteaza spitalul", a declarat Nadia Reischel, manager Analiza Financiara, Ford Romania.

Concert caritabil, la Koln,
pentru refacerea locului de joaca

Costurile pentru a reamenaja locul de joaca de la Spitalul Filantropia s-au ridicat la aproximativ 25.000 USD, banii fiind donati de angajatii Ford Romania, precum si de furnizorii care lucreaza in cadrul fabricii.
O parte din acesti bani vine, de asemenea din partea Ford Germania, care a organizat un concert caritabil in Koln, unde s-au colectat aproximativ 2.400 USD pentru a sprijini actiunea in Craiova.

“Nimic nu se compara cu zambetul unui copil”

"Se spune ca nimic nu se compara cu zambetul unui copil si speram ca datorita muncii depuse de echipa vom aduce un zambet pe fetele copiilor si parintilor care viziteaza spitalul. Nu suntem doar foarte mandri, ci suntem si onorati sa fim parte din acest proiect si speram cu totii sa putem sprijini proiecte similare in viitor. Facem parte din comunitatea din Craiova, iar proiecte ca acesta ne ofera ocazia de a utiliza abilitatile angajatilor nostri pentru binele comunitatii", a spus Ian Pearson.

Intreaga locatie a fost nivelata si impartita in doua: zona de odihna si zona de joaca care acum are o suprafata de joaca securizata. Voluntarii Ford au construit de asemenea o noua zona pavata si noi borduri, au consolidat si vopsit gardul de imprejmuire din beton si au instalat un nou gard de perimetru din lemn.

"Clinica de Pediatrie a Spitalului Filantropia este recunoscatoare Ford pentru restaurarea acestei parti a incintei noastre. Acest lucru nu ar fi fost posibil, daca nu ar fi existat generozitatea si grija deosebita a angajatilor Ford Romania. In numele colectivului medical al acestei clinici as dori sa multumesc Ford pentru contributia deosebita adusa spitalului nostru si pacientilor nostri", a spus dr. Ligia Stanescu, directorul medical al Spitalului Filantropia.

Mihaela Pavnutescu
 

spot_img

Ultimele știri