Noul magazin Lidl din București, alimentat de 500 de panouri fotovoltaice

Lidl a inaugurat în București primul său magazin din țară echipat cu panouri fotovoltaice. Cele 500 de panouri fotovoltaice îi conferă o autonomie a consumului de energie electrică de până la 100%, potrivit declarațiilor directorului național de Expansiune și Servicii Centrale, Sergiu Fală. 

sustenabilitate_magazin-lidl-cpt-av-alexandru-serbanescu

Atât în parcare, dar și pe acoperiș avem instalate mai multe panouri fotovoltaice, cu o putere instalată de 140 kW, care asigură o autonomie de aproape 100%. Bineînțeles, în perioada de iarnă aceasta scade semnificativ, a explicat Sergiu Fală.

Tot în vederea economisirii de energie, magazinul este dotat cu luminatoare care permit pătrunderea luminii naturale, precum și cu un sistem de iluminat cu LED, prevăzut cu senzor de prezență.

În procesul de construcție a magazinului s-au folosit atât materiale reciclabile, cât și reciclate, precum beton concasat, provenit din demolări, sau lemnul ceretificat FSC. De asemene, vopseau folosită are emisii scăzute de compuși organici volatili, iar agentul de răcire folosit este propanul, un gaz neutru pentru mediu.

Alături de partenerii de la Skanska considerăm că am realizat o construcție de top din punct de vedere al sustenabilității. Cu acest magazin țintim cel mai înalt calificativ BREEAM”, a mai spus reprezentantul Lidl.

În privința mobilității, magazinul este dotat cu cinci stații de încărcare pentru mașini electrice, dintre care una cu încărcare rapidă, precum și o parcare acoperită pentru biciclete.

Avem amenajat un vestiar cu dușuri pentru angajații care vor să vină la serviciu cu bicicleta”, a mai spus Sergiu Fală.

Cei 30 de angajați ai magazinului mai beneficiază și de o zonă de relaxare și o sală pentru programele de e-learning și training.

Magazinul este situat în zona Aviației și oferăo suprafață de vânzare de aproximativ 1.400 m² și aproximativ 120 de locuri de parcare.

spot_img

Ultimele știri