VIDEO Cum ar putea deșeurile să nu mai ajungă în oceane

Rob Greenfield este un activist care curăță apele porturilor din marile orașe port de gunoaiele care plutesc de obicei în apa acestora – ambalaje, PET-uri, pungi de plastic sau ustensile de unică folosință-, colectându-le înainte să ajungă în oceane.

oceane
foto: facebook Rob Greenfield

Prin intermediul canalului său de Youtube, Greenfield ne arată cum curăță canalele din Amsterdam de plastic și de restul deșeurilor care plutesc. Acolo, din plasticul recuperat și reciclat a construit bărci cu ajutorul cărora să curețe mai departe gunoiul. Acesta susține că fiecare port și ocean ar trebui să aibă propriul vapor cu sistem de curățare a apelor (trash skimmer).

În plus, pentru conștientizarea problemei,  Greenfield face și experimente. De exemplu, una dintre provocări a fost să „poarte” gunoiul pe care l-a produs timp de o lună, pentru a atrage atenția asupra cantității de deșeuri pe care o persoană o produce în mod obișnuit.

În video-ul de mai jos el propune câteva metode prin care cantitatea de gunoi ajunsă în oceane să devină mai puțină: recipiente refolosibile din care să bei apă, fără pungi de unică folosință și fără ambalare excesivă. De asemenea, un alt sfat din partea lui este să încerci să repari și să refolosești produsele electrice și electrocasnice.

Potrivit unui studiu recent, ambalajele de alimente, capacele, pungile din plastic, paiele, PET-urile și ustensilele de unică folosință sunt printre cele mai poluante articole de plastic regăsite în natură. 

Citește și: Sistemul de curățare a oceanelor, testat în Marea Nordului

Milioane de bucăți de plastic, descoperite pe o insulă nelocuită din Oceanul Pacific

LitterBase, harta care îți arată cât de poluate cu plastic sunt oceanele

spot_img

Ultimele știri