ONU: Pescuitul excesiv al unei specii endemice din Marea Caraibilor duce la distrugerea recifelor de corali

Recifele de colari din Marea Caraibilor vor dispărea în următorii 20 de ani din cauza pescuitului excesiv al peștilor-papagal care mănâncă algele ce invadează coralii, potrivit datelor Organizației Națiunilor Unite (ONU) și Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (UICN).

În prezent mai există doar a șasea parte din coralii din trecut, arată un studiu publicat de programul Națiunilor Unite pentru Mediu (PNUE) și Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (UICN), preluat de AFP. Potrivit studiului, peste 50% din suprafața ocupată de coralii din Caraibe au dispărut din 1970.

Recifele de corali din Caraibe au înregistrat pierderi masive de la începutul anilor 1980 din cauza activităților umane”, scriu experții, menționând printre acestea creșterea demografică, pescuitul excesiv și poluarea coastelor

Schimbările climatice au fost considerate multă vreme principalul responsabil de degradarea coralilor. Chiar dacă rămâne o ‘amenințare serioasă’ pentru că favorizează acidifierea oceanelor și albirea coralilor — fenomene care duc la încetinirea sau oprirea creșterii recifelor—, experții nu mai sunt de aceeași părere. În raport se arată că dispariția aproape totală a peștilor-papagal, pescuiți în exces în ultimele decenii, și a aricilor de mare, morți în masă în 1983 în urma unei boli necunoscute, este principala cauză a declinului coralilor din Caraibe. Peștii-papagal și aricii de mare se hrănesc cu algele care invadează coralii.

Dacă există prea multe alge, coralii se pot reface cu mare greutate”, subliniază Carl Gustaf Lundin, director al Programului pentru mediul marin și polar din cadrul UICN.

De aici necesitatea de schimba modul de gestionare a pescuitului în țările riverane, combătând pescuitul excesiv în apropierea coastelor și interzicându-l pe cel cu cuști. Trebuie să scadă și numărul de hoteluri construite pe coastă, iar autoritățile să gestioneze mai bine tratarea apelor uzate, evitând deversarea lor în apropierea recifelor de corali.

spot_img

Ultimele știri