Parc eolian cu 18 turbine in judetul Constanta

Ministerul Mediului si Padurilor a postat pe internet proiectul Parcului Eolian Dorobantu, in vederea consultarii publice.

Scopul proiectului il reprezinta generarea de energie verde prin construirea si exploatarea a 18 turbine eoliene cu o capacitate totala de pana la 54 MW.

Turbinele vor fi amplasate in judetul Constanta, intre satele Dorobantu si Tortoman.

Acordul de mediu pentru parcul eolian Dorobantu a fost emis de Agentia Nationala pentru Protectia Mediului la data de 9 octombrie 2008 si a fost revizuit la 18 noiembrie 2009.

Productia netă anuală generata prin acest program eolian va fi de aproximativ 145.930 MWh, la capacitate totală. Prin inlocuirea cu energie eoliana a energiei obtinute din combustibili fosili, in Romania se vor reduce emisiile de CO2 cu circa 134.474 tone pe an.

Programul eolian al Romaniei a fost mult intarziat din cauza crizei economice. In acest context, incepând cu aprilie 2010, in Romania s-au instalat capacitati energetice, bazate pe energie eoliana, care produc doar 14 MW.

Capacitatea totala operationala, de 54 MW, a noii centrale de la Dorobantu va fi atinsa, conform proiectului, la data de 31 decembrie 2012.

Mihai Diac
 

spot_img

Ultimele știri