Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Parcul Comana, cea mai mare biodiversitate a tarii, dupa Delta Dunarii

Foarte putini romani stiu ca mai au o delta, care ocupa locul doi in Romania, ca biodiversitate, dupa Rezervatia Delta Dunarii, potrivit directorului Parcului Natural Comana, Valentin Grigore.

Parcul Natural Comana, aflat la doi pasi de nasul bucurestenilor, in judetul Giurgiu, cuprinde peste 200 de specii de animale si peste 1250 de specii de plante (141 specii de pasari, 19 specii de pesti, 31 specii de mamifere, 8 specii de reptile si 8 specii de amfibieni). Parcul a fost infiintat in anul 2004, iar decizia de constituire a acestuia a fost adoptata in baza documentatiei tehnice si stiintifice elaborate inca din anul 1954 de catre Academia Romana, in vederea delimitarii si protejarii a doua arii de importanta floristica deosebita: Rezervatia Stiintifica de ghimpe si Rezervatia Stiintifica de bujor (cele doua specii de plante fiind strict protejate de legislatia romaneasca). Acestor doua rezervatii li s-a adaugat incepand din anul 2004 Balta Comana, ca rezervatie naturala si zona de protectie avifaunistica.

Parcul Natural Comana este cea mai mare arie naturala protejata din Campia Romana. Aflata la mai putin de 40 km de Bucuresti, zona are elemente naturale deosebite, precum Balta Comana, padurile seculare de stejar si frasin sau rezervatiile de bujor romanesc si ghimpe. Reconstructia ecologica a unor zone distruse prin activitate umana necontrolata constituie un obiectiv important al acestei arii protejate, care intra sub administrarea Directiei Silvice a judetului Giurgiu.
Impreuna cu compania Tetra Pak, organizatia neguvernamentala WWF, contribuie la conservarea si protejarea Parcului Comana, prin demararea de proiecte in acest scop

"Managementul responsabil al padurilor este o preocupare comuna pentru WWF si Tetra Pak, motiv pentru care am initiat colaborarea la nivel national dintre cele doua organizatii in acest domeniu. Proiectele WWF vizeaza conservarea padurilor si managementul durabil al acestora, care sa aduca beneficii atat oamenilor, cat si mediului.", spun reprezentantii WWF.

WWF si Tetra Pak colaboreaza la nivel international in proiecte privind managementul responsabil al padurilor, reducerea emisiilor de carbon si schimbarile climatice. Plantarile din Parcul Natural Comana reprezinta primul proiect pe care cele doua organizatii il deruleaza in Romania.

spot_img

Ultimele știri