PĂREREA MEA: ”Reciclarea este un gest obligatoriu”

Cristian China Birta, cunoscut sub numele de Chinezu` în lumea bloggerilor, este de părere că reciclarea încă reprezintă un concept în România, și nu o practică. ”Nu doar că susțin reciclarea, dar nu concep lumea din jurul meu fără așa ceva! Este un gest obligatoriu pe care noi, ca ființe supreme pe aceasta planeta (Doamne, ce ne mai place sa ne spunem asa…), trebuie sa il facem. Unul minim”, a declarat acesta pentru Green Report.

Chinezu

El consideră că ceea ce se întâmplă în România din acest punct de vedere este inacceptabil. ”Cei care colectează separat trebuie să facă eforturi mari de deplasare (cu saci prin portbagaje) ca să ajungă la niște puncte în care să puna hârtia la hârtie și plasticul la plastic. Este mizerabil că ne considerăm țară de Uniune Europeană, dar pe colectarea selectivă abia am iesit din Evul Mediu. Din fericire, lucrurile se schimbă. Nu pentru că ar vrea onor autoritățile, ci pentru că din ce in ce mai mulți cetățeni iau atitudine și cer să se facă ceva”, a  explicat Chinezu`.

Familia sa acordă o mare importanță acestui aspect. Cei trei copii ai celebrului blogger știu de multă vreeme regula colectării selective, chiar dacă unde locuiesc ei acum, toate deșeurile ajung în același loc: „Obiceiul trebuie deprins de mic. Şi învățat. Şi crescut cu el. Altfel nu se poate!”.

Citește și:

PĂREREA MEA: ”Așa cum facem economie la cheltuieli, ar trebui să fim conștienți și că gunoiul aruncat în mod abuziv ne costă pe termen lung”

PĂREREA MEA: ”Acasă, colectez deșeurile separat, pe 4 fluxuri. Inițiativele pe colectare și reciclare sunt destul de izolate și haotice”

spot_img

Ultimele știri