Peste 600 de mașini electrice achiziționate în ultimele 9 luni

Vânzările pe segmentul mașinilor electrice au crescut, după trei trimestre, cu 129,4%, respectiv 615 de unități, comparativ cu perioada similară a anului trecut. De asemenea, vânzările pe segmentul autoturismelor hibride au crescut cu 88,7%, până la 78 de unități, potrivit datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA).

mașini electrice

Astfel, în primele nouă luni din acest an, au fost achiziționate 693 de autoturisme hibride și electrice 100%, în creștere cu circa 108,1%, în comparație cu același interval din 2015, când numărul acestora era de 333 de unități.

În topul celor mai comercializate mărci auto electrice 100%, din ianuarie până în septembrie, primul loc este ocupat de BMW ( 35 unități), urmată de Volkswagen (10 unități), Mercedes-Benz și Volvo (câte 9), Mitsubishi (6), Renault (3) și Porsche (2).

În același timp, cele mai multe mașini hibride comercializate în România, în primele 9 luni, sunt înregistrate în dreptul mărcii Toyota (483 unități), urmată de Lexus (116) și Land Rover (4).

În 2015, numărul autovehiculelor electrice și hibride noi vândute în România a fost de 495 de unități (110%) comparativ cu anul 2014, când au fost comercializate 236 de unități.

Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat că pentru „Programul Rabla Plus”, care sprijină achiziționarea de mașini electrice și hibride, precum și dezvoltarea rețelei de încărcare pentru acest tip de vehicule, au fost analizate un număr de 13 dosare depuse de persoane juridice, toate fiind acceptate pentru 119 autovehicule. 

Suma alocată finanțării Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic este 5 milioane de lei, din care 2 milioane pentru persoane juridice și 3 milioane pentru persoane fizice.

spot_img

Ultimele știri