Peste trei miliarde de lei investite de OMV Petrom în protecția mediului, în ultimii trei ani

OMV Petrom a investit  în ultimii trei ani (2012-2014) peste trei miliarde lei în proiecte cu impact asupra protecției mediului, au declarat, pentru Green Report, reprezentanții companiei. Dintre acestea, cele mai multe se regăsesc în divizia de Explorare și Producție (Upstream), precum și în cadrul rafinăriei Petrobrazi.

petrom
Eficiența energetică a sistemului implementat în Petrom City, sediul companiei, este de 90%, față de o medie de 40% – 60% prezentă astăzi în majoritatea clădirilor construite recent.

În segmentul Upstream, la finele anului 2014, proiectele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră au avut ca rezultat o scădere cu 150.000 tone echivalent CO2, față de 2009. Printre proiectele care au contribuit la această reducere se numără cele de conversie a gazelor de sondă în energie electrică sau în energie electrică și energie termică, prin care s-a valorificat o cantitate de gaze care altfel nu ar fi putut fi utilizată din cauza calității scăzute sau a lipsei infrastructurii de condiționare și transport. În acest moment sunt instalate 25 de astfel de centrale, cu o capacitate de 54 MW, investițiile necesare ridicându-se la mai multe zeci de milioane de euro. În 2015, aceste centrale vor asigura circa 50% din necesarul de electricitate al Diviziei Upstream in onshore. Pe termen mediu și lung, OMV Petrom intenționează să asigure tot necesarul de electricitate al diviziei Upstream prin astfel de proiecte.

Rafinăria Petrobrazi și-a redus consumul energetic cu 25%

În segmentul de rafinare, OMV Petrom a finalizat programul de modernizare al rafinăriei Petrobrazi, realizat în perioada 2010-2014, în urma unor investiții de circa 600 de milioane de euro. Acest program a avut un impact pozitiv asupra eficienței energetice a rafinăriei, ducând la o reducere a consumului energetic al rafinăriei cu 25% în 2014, față de 2009.  Proiectele de optimizare și eficiență energetică au avut de asemenea un impact pozitiv asupra emisiilor de gaze cu efect de seră, acestea reducându-se cu 450.000 tone echivalent CO2 între 2009 și 2014.

Un proiect care a avut un impact pozitiv asupra calității aerului a fost modernizarea instalației de desulfurare din cadrul rafinăriei, o investiție de 40 de milioane de euro, parte a programului de modernizare, prin care s-a reușit recuperarea a 99,9% din emisiile de SO2 în atmosferă, acestea situându-se acum la nivelul celor mai bune practici în domeniu.

3,8 milioane de euro investite în peste 100 de proiecte comunitare

Pe parcursul anului trecut, compania a sprijinit peste 100 de proiecte comunitare, contribuția OMV Petrom fiind de aproximativ 3,8 milioane de euro. Printre acestea se numără și inițiativele finanțate prin intermediul competițiilor de proiecte din Țara lui Andrei (Școala lui Andrei, Idei din Țara lui Andrei) și programe dezvoltate de Centrele de Resurse ale Comunității (CERC), înființate cu sprijinul OMV Petrom în 11 comunități locale în care compania își desfășoară activitatea.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de afaceri principiile responsabilității corporatiste. În această perioadă, compania a alocat peste 40 milioane euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală. „Ţara lui Andrei” este principala platformă de implicare în comunitate.

Citește și:

OMV Petrom investește 2 milioane euro pentru reducerea cu 50% a consumului electric în benzinării

spot_img

Ultimele știri