Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Piața de carbon a Europei nu încurajează renunțarea la combustibili fosili

Reformele menite să consolideze politica UE în ce privește reducerea carbonului, schema de comercializare a emisiilor (ETS), va începe la sfârșitul lui 2018, în urma unui vot al deputaților europeni (MEP) care a avut loc ieri, relatează The Guardian.

4586888887_cf15082ac1_z

Piața carbonului ar trebui să conducă tranziția Europei către surse curate de energie. Însă combinația între recesiune, alocări gratuite pentru poluatori și supra-realizare a obiectivelor privind energia verde a creat un potop de 2 miliarde de cote. Asta a dus la un preț al carbonului de aproximativ 7 Euro per tonă, un cost prea mic pentru a încuraja companiile de energie să înlocuiască combustibilii poluanți cum ar fi cărbunele.

În conformitate cu noua propunere de compromis, un surplus de cote de carbon în valoare de 1.6 miliarde va fi retras de pe piață și pus într-o rezervă de piață, cu doi ani înainte de calendarul preferat de comisie.

Startul reformei ar veni mai devreme de 2021, anul propus până acum. Reforma pieței ar trebui să prevină scenarii de coșmar, cum ar fi o saturare a creditului pe carbon de 4.5 miliarde până în 2020, prognozată de Sandbag. Analiștii Reuters Thomson Point Carbon au emis un nou raport prin care estimează că până în 2020, reformele ar putea duce la creșterea prețurilor pentru carbon cu până la 20 Euro per tonă.

Ecologiștii susțin că reformele nu aduc un răspuns prompt la întrebările care stau la baza problemelor, referitoare la eficacitatea ETS, mai ales că 400 de milioane de certificate se vor întoarce pe piață înainte de 2030. Între timp, întârzierea până în 2019 va permite continuarea acumulării de excedente de certificate de carbon.

„Amânarea reformelor necesare, până în 2019, e pur și simplu iresponsabilă în vremuri de crize climatice”, a spus Femke de Jong, reprezentant al Carbon Market Watch. „În fiecare an în care așteptăm înființarea rezervei,  surplusul care sufocă piața carbonului din Uniunea Europeană va crește tot mai mult, ducând instrumentul fundamental al UE pentru climă la un un pas de colaps.”

UE se așteaptă ca piețele de carbon să joace un rol important în eforturile internaționale de reducere a emisiilor. Scheme exotice de compensare acreditate de Națiunile Unite pot fi folosite de către țări pentru a-și atinge obiectivele de reducere a carbonului. Acest lucru a dus la critici privind încălcarea drepturilor omului și escorcherii care implică distrugerea de gaze industriale din Asia. Până la o interdicție din 2011, peste 80 de procente din compensațiile Uniunii Europene au fost cheltuite pe niște proiecte din Asia despre care comisarul UE pentru climă a recunoscut, în cele din urmă, că „au dat dovadă de o lipsă totală de integritate ecologică”.

Un raport al Carbon Market Watch arată că „până la 70 de procente din toate creditele de compensare emise prin mecanismele de dezvoltare curată ale Națiunilor Unite între 2013 și 2020 nu pot reprezenta reduceri reale ale emisiilor.” Cu toate acestea, schemele de comercializare de carbon au fost deja înființate în Coreea de Sud, California și Quebec; China urmează să lanseze o piață regională de carbon anul viitor, care ar putea acoperi integral țara până în 2020.

Prețurile internaționale pentru carbon variază de la 13 dolari americani pe tonă în California, la 6 dolari în China și 9 dolari în Coreea de Sud. 

Sursă foto: flickr.com

Mai citește și:

Discuții contradictorii între UE și SUA pentru reducerea emisiilor de carbon

RL: Lege pentru reducerea emisiilor de carbon cu 80% până în 2050, în Finlanda

spot_img

Ultimele știri