Planul național de gestionare a deșeurilor și beneficiile economiei circulare, subiecte fierbinți la Circular 3.0

Circular 3.0 este primul eveniment din seria conferințelor Green Report din 2017, organizate în parteneriat cu Ministerul Mediului, și al treilea pe tema economiei circulare, dupa Circular 2.0, care a avut loc în aprilie 2016.

Conferința economiei circulare

Circular 3.0 aduce laolaltă componenta de business, cea legislativa si cea administrativa, punand la aceeasi masa: reprezentant­i ai industriilor de reciclare, colectare si salubritate, ai autoritat­ilor publice centrale si locale, generatorii de deseuri, presa.

Cei mai importanți responsabili pe probleme de mediu din România și reprezentanți ai autorităților europene se vor reuni în cadrul Circular 3.0: Ministrul Mediului – Grațiela Gavrilescu; Primarul General al Municipiului București – Gabriela Firea; Fondatorul și Președintele Cluster-ului pentru Inovare si Tehnologie, ATL Brasov – Ionuț Țața; Președintele Administrației Fondului pentru Mediu – Cornel Brezuică; Directorul General al Direcției Generale Deșeuri, Situri Contaminate și Substanțe Periculoase din cadrul Ministerul Mediului – Cosmin Teodoru; Vicepreședintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului – Doina Catrinoiu; Vicepreședintele Asociației Române pentru Ambalaje și Mediu (ARAM) – Dan Erceanu; Președintele Asociației ECO România – Doru Iorga; Director Direcţia Generală Analiză, Programare, Evaluare din cadrul Ministerului Fondurilor Europene: Programul Operaţional Competitivitate – Mihaela Toader; Președintele Asociației Environ – Andrei Orban, etc.

Circular 3.0 urmărește identificarea unor noi modele de îmbunătățire a managementului deșeurilor, cât și posibilități de a face economii la bugetul de stat, prin prevenirea generării deșeurilor, prin eco-design și prin refolosirea produselor.

Colaborarea reală și eficientă între autoritățile centrale și industriile de reciclare, colectare, salubritate și generatorii de deșeuri reprezintă un alt topic important la Circular 3.0, la fel și prezentarea elementelor cheie pentru succesul implementării principiilor economiei circulare. 

Pachetul legislativ privind Economia Circulara este mai puțin cunoscut în România, de aceea evenimentul va fi cadrul de dezbatere al provocărilor pe care le presupune implementarea acestuia. Alături de prezentarea perspectivelor la nivel european, în cadrul conferinței se va discuta aplicat despre Directivele europene privind deșeurile de ambalaje și despre sistemul din România al gestionării deșeurilor.

Economia circulară este provocarea secolului 21: o economie bazată pe reducerea consumului de energie și materii prime, în care deșeurile rezultate să aibă destinații precise încă din faza de proiectare, prin integrarea lor în spirala ciclică a reutilizării.

spot_img

Ultimele știri