Populațiile de urși, lupi și lincși sunt în creștere în Europa

Pădurile Europei sunt tot mai aglomerate, arată un studiu care anunță că populațiile de prădători mari sunt în creștere. Urșii, lupii și lincșii o duc tot mai bine pe continent, informează The Guardian.

 

11346312874_2dbbb9be40_z

 

În ciuda îngrijorărilor privind extincția carnivorelor mari din cauza creșterii demografice și supraconsumului, un studiu publicat în Science arată că populațiile de prădători mari sunt stabile și în creștere în Europa.

Ursul brun, lupul și linxul se găsesc în aproape o treime din uscatul Europei, excluzând Belarus, Ucraina și Rusia, majoritatea exemplarelor trăind în afara rezervațiilor naturale, ceea ce demonstrează că eforturile conservaționiștilor funcționează.

Populația de urși bruni a ajuns la 17.000 de exemplare, lupii sunt 12.000 la număr, iar lincșii sunt 9.000. Numai Belgia, Danemarca, Olanda și Luxemburg nu au nicio populație de carnivori mari.

În medie, lupii trăiesc în zone cu o densitate a populației de 37 de oameni pe kilometru pătrat, lincșii în zone cu densitate de 21 de oameni pe kilometru pătrat, iar urșii în zone cu densitate de 19 oameni pe kilometru pătrat.

Conservaționiștii spun că succesul se datorează modelului de conviețuire a oamenilor și animalelor în același spațiu și a nu izola animalele sălbatice. Deși această conviețuire înseamnă adeseori conflict, e important ca acest conflict să fie gestionat și să fie ținut sub control.

Motivele pentru care acest model a funcționat sunt stabilitatea politică, populații mari de specii cu care se hrănesc prădătorii și sprijin financiar pentru metode de protecție non-letale față de prădători, precum gardurile electrice. Dar cel mai important motiv îl reprezintă ddirectiva europeană pentru habitate care obligă statele membre să ia măsuri de protecție a speciilor.

Puteți citi și:

FOTO Urșii polari din Svalbard și încălzirea globală

Urșii bruni se întorc la Cernobîl după 100 de ani

 

spot_img

Ultimele știri