Premieră. Enel inaugurează prima centrală comercială hibridă geotermală-hidroelectrică

Enel, prin intermediul filialei sale Enel Green Power North America, a început operațiunile la prima centrală comercială, integrată, geotermală-hidroelectrică la Cove Fort în Utah. 

Rezultatele din faza inițială de testare, care a avut loc între lunile iulie și septembrie 2016, arată că adăugarea generatorului hidroelectric la sonda geotermală de injecție a dus la o creștere totală de 1.008 MWh a producției în această perioadă, compensând consumul de energie al centralei Cove Fort cu 8,8 % și, astfel, îmbunătățind eficiența operațională a centralei.

Tehnologia captează energia apei care revine în pământ pentru a produce electricitate suplimentară și, în același timp, controlează mai bine fluxul apei sărate înapoi în sol. Prezența generatorului creează presiune asupra fluxului de apă sărată, ceea ce scade turbulențele fluxului în sondă și, prin urmare, reduce la minimum riscul unor posibile deteriorări ale sondei.

Cove Fort este a doua centrală hibridă a EGPNA care începe operațiunile în Statele Unite ale Americii. Compania operează, de asemenea, unitatea Stillwater din Fallon, Nevada, care a fost premiată și care este prima centrală electrică din lume care combină energia geotermală în ciclu binar de entalpie medie cu tehnologiile solare termice și solare fotovoltaice în aceeași unitate de producție.

Cu o capacitate instalată de 25 MW, Cove Fort a început activitatea în 2013 și generează până la 160 GWh de energie electrică în fiecare an, furnizând energie la peste 13.000 de gospodării din SUA și evitând emisii anuale de aproximativ 115.000 de tone de CO2.

spot_img

Ultimele știri