Studentii, nemultumiti de discutiile de la COP15

Studentii din Europa si Israel sunt nemultumiti de discutiile purtate in perioada 07-18 decembrie 2009 in cadrul Forumul Climateric de la Copenhaga (COP15), unde cele 193 de state membre ONU au discutat adoptarea Acordului de la Copenhaga, se arata intr-un comunicat de presa al Aliantei Nationale a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR), anunta Agerpres.

"Din pacate, dupa un sir lung de negocieri nu s-a luat nici o decizie cu privire la adoptarea acestuia. Astfel, studentii au decis sa transmita un mesaj cat se poate de serios pentru a atrage atentia tuturor celor responsabili cu privire la finalizarea unei decizii. Reactia noastra apare in calitate de reprezentanti legitimi ai federatiilor nationale ale studentilor, afilitate la European Students’ Union. Reprezentam interesele a peste 11 milioane de studenti din intreaga Europa si Israel, iar in acest sens ne simtim responsabili in a ne exprima ingrijorarea fata de discutiile din cadrul Forumului Climateric de la Copenhaga. In ultimele saptamani si luni, studentii din intreaga lume s-au opus efectelor distructive ale omului facute mediului inconjurator. Fara o reactie imediata, haosul climateric va ameninta modul nostru de viata, iar cea mai defavorizata categorie a lumii va plati cel mai scump pret", sustin studentii.

Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR) reuneste 60 de organizatii studentesti cu traditie din Romania, reprezentand 500.000 de studenti la nivel national. ANOSR este unica federatie studenteasca din tara recunoscuta si reprezentata la nivel european, fiind membra in cadrul European Students’ Union (ESU).

spot_img

Ultimele știri