Reducerea impozitului cu 95% nu va stimula achiziția de automobile hibrid

Reducerea impozitului cu 95% pentru mașinile hibrid, măsură votată de Guvern prin Ordonanță de Urgență, nu va avea nicio influență majoră asupra numărului de autoturisme verzi pe străzile din România, au declarat pentru Green Report reprezentanții unor dealeri auto, care consideră că măsura trebui însoțită și de alte avantaje fiscale.

how-to-buy-hybrid-car

Reprezentanții companiilor importatoare, care au în ofertă astfel de autoturisme, consideră că ponderea valorii impozitului nu era una semnificativa în economia unei astfel de achiziții. Desigur, orice sprijin nu poate decât să contribuie pozitiv, însa nu se estimează o influență semnificativă ca urmare a acestei modificări. “Procentual, valoarea este una care îți atrage atenția, din păcate efectul ei financiar este unul foarte mic. Spre exemplu, în cazul nostru, Jazz Hybrid avea până acum un impozit de 55 lei pe an. O reducere de 95% implică un impozit de 2,75 lei, adică o reducere de 52,25 lei. Prea puțin pentru a schimba ceva din ecuația achiziției unui model hibrid”, a spus Bogdan Stan, area sales & PR coordinator, Honda Trading România.

De asemenea, impozitul pentru un Opel Ampera, un automobil care poate fi achiziționat cu o sumă de aproximativ 40.000 de euro, este de aproximativ 56 de lei , iar reducerea de 95% se traduce în suma de 2,8 lei.”O astfel de măsură este salutară și reprezintă desigur un semnal pozitiv, fără a se transpune într-un factor de influență privind volumul de vânzări”, a declarat Mălina Dragu, PR manager, Opel România.

jazz-hybrid-ckd-front-640x418

Pentru George Damian, director marketing și vânzări Kia România, măsura nou introdusă poate avea efecte vizibile în ceea ce privește cifrele de vânzări lunare dacă este coroborată cu alte soluții sau măsuri cum ar fi reducerea TVA la 0, accesul liber la stații de încărcare în niște puncte prestabilite sau bonusuri. În lipsa unor măsuri concertate menite să susțină o creștere substanțială a vânzărilor de autovehicule electrice sau hibrid nu avem așteptări prea mari”, a explicat Damian.

Cât oferă statul român pentru achiziționarea unui autoturism hibrid?

Prețurile de achiziție pentru un autoturism hibrid pornesc de la aproximativ 15.000 de euro și pot sări de 45.000, făcându-l destul de inaccesibil pentru majoritatea cumpărătorilor români. Pentru a încuraja achiziționarea acestui tip de autoturism, statul român propune în ghidul de finanțare pentru programul Rabla 2015, aflat încă în dezbaterea publică pe site-ul Ministerului Mediului, pe lângă prima de casare de 6.500 de euro, acordarea a încă două eco-bonusuri cu o valoare totală de 3.000 de lei. În total cei care vor să-și caseze automobilul vechi și să cumpere unul hibrid vor primi un sprijin financiar de 9.500 (aproximativ 2.100 euro).

”Cu siguranță este nevoie și de alte stimulente pentru achiziția modelelor hibride. Exemplul din Franța este unul grăitor, acolo unde bonusurile acordate de stat clienților de modele hibride pot fi și 5.000 de euro”, a spus Bogdan Stan. De asemenea, reprezentantul Opel România consideră că o sustinere financiară substanțială a achiziției este practicată de autoritățile altor state europene, susținând astfel atât clienții preocupați de impactul asupra mediului înconjurător, cât și, indirect, tehnologia care face posibilă reducerea acestui impact. Potrivit datelor furnizate de Administrația Fondului de Mediu, în ultimii doi ani, prin programul Rabla, au fost achiziționate 77 de automobile hibrid. Astfel, în 2013 au fost achiziționate 39 de automobile, iar în 2014, 38 de automobile dintre care 3 de către persoane juridice.

Peste 2.800 de mașini verzi pe străzile României. Cine sunt cumpărătorii?

Dacă programul de reînnoire a pracului auto nu a avut impactul necesar pentru popularizarea acestui tip de automobil, în România pare ca sunt destul de mulți români care preferă acest tip de mașină. Potrivit dealerilor auto, cei care și-au cumpărat sau își vor cumpăra aceste mașini, fără vreun ajutor din partea statului, sunt persoane preocupate de cele mai noi tendințe și tehnologii și care urmaresc evoluția industriei auto. “Decizia de achiziție este dată atât de interesul cu privire la impactul asupra mediului înconjurător, de economiile financiare pe care le aduce exploatarea unui model electric, dar și de oportunitatea de a conduce o mașină care face parte din avangarda automobilului”, explică Mălina Dragu.

Opel-Ampera-268934-medium
Opel Ampera

De cele mai multe ori, clienții de modele hibride sunt persoane cu vârsta între 30 și 45 de ani, cu studii superioare și profesii care le asigură venituri peste medie: avocați, arhitecți, doctori. De aceea, spun reprezentanții importatorilor auto, modificarea valorii impozitului nu va deschide noi categorii de public pentru acest tip de automobil, însă poate eventual să atragă din nou atenția asupra acestei variante de propulsie și să reactiveze interesul celor deja familiarizați cu subiectul.

În total, la data de 16 martie 2015, pe străzile din România circulau 2.837 de mașini hibride din care 1.459 aparțin persoanelor fizice, iar 1.378 persoanelor juridice, conform datelor Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Citește și:

Automobilele electrice se repoziționează în ofertele dealerilor

Rabla continuă în 2015 cu eco-bonusuri de 1.500 de lei, în lipsa unui studiu de impact asupra mediului

spot_img

Ultimele știri