Reuters: 25% din terenul agricol al planetei este extrem de degradat

Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO) a estimat că 25% din terenul agricol al planetei este extrem de degradat, iar 8%, degradat moderat, potrivit Reuters.

John Crawford, specialist în probleme de dezvoltare durabilă la centrul de cercetare Rothamstead din Marea Britanie, susține că degradarea solurilor ar putea, teoretic, să ducă la cumpărarea de mai mult teren pentru producția agricolă, care ar da o lovitură serioasă eforturilor de stopare a schimbărilor climatice, deoarece defrișarea pădurilor pentru a transforma pământul în teren agricol va duce la o creștere majoră netă a gazelor cu efect de seră.

Dacă vom continua să tratăm solul la fel ca până acum, va trebui să transformăm în jur de 70% din suprafața pământului în teren agricol pentru a satisface cererea de alimente până în 2050 (de la circa 40% în prezent)”, a spus Crawford.

Și aceasta în parte pentru că vor exista mult mai multe guri de hrănit. Organizația Națiunilor Unite a estimat că populația mondială va ajunge la 9,6 miliarde până în 2050, de la 7,2 miliarde anul trecut.

Națiunile în curs de dezvoltare adoptă dietele occidentale care includ mai mult consum de carne, fapt ce va crește presiunea asupra resurselor agricole. „Trebuie să găsim modalități de a stabili costul real al produselor alimentare, inclusiv costul ecologic, cel al degradării solului”, a spus Crawford.

Unul dintre factorii principali de degradare a solului îl reprezintă lipsa de diversitate în agricultură, practicile agricole fiind mai degrabă de exploatare a solului decât de gestionare a lui prin diversificarea plantațiilor atât de necesară pentru un sol sănătos, subliniază și Tim Hornibrook, specialist în agricultură. El a dat ca exemplu Vietnamul, țară ce s-a concentrat intens pe o singură cultură, cafea robusta, plantată pentru a fi exportată pe piața globală.

Agricultura cu monoculturi duce la scăderea productivității”, atrage atenția Hornibrook.

Și utilizarea excesivă a îngrășămintelor poate provoca leziuni solului, uneori alterându-i aciditatea sau salinitatea în moduri care reduc activitatea microbiană și, ca urmare, în final, însăși creșterea plantelor.

spot_img

Ultimele știri