Monitorul de Vrancea: Fabrica eco la Liceul Pedagogic

Luni, 15 Martie 2010 - 08:09
a|A

Elevii claselor I-IV Step by Step de la Liceul Pedagogic „Spiru Haret” din Focsani, au dat startul unei actiuni de protejare a mediului intitulata „Prietenii mediului”. Indrumati de cele opt invatatoare de la clasele primare, elevii vor deschide o mica fabrica eco unde vor confectiona produse din mate-riale reciclabile, pe care apoi le vor expune pentru a fi admirate si de ceilalti colegi mai mari.

Tot in cadrul aceleiasi actiuni elevii se vor deplasa intr-un parc aflat in apropierea Liceului Pedagogic pentru a aduna gunoaiele aruncate de oameni la intimplare. Micutii vor ca prin exemplul lor sa ii constientizeze pe cei mari cu privire la importanta protejarii mediului. Proiectul „Prietenii mediului”, desfasurat in parteneriat cu Agentia de Protectie a Mediului Vrancea este initiat de Dumitra Bilcan, cadru didactic la Liceul Pedagogic „Spiru Haret” din Focsani. Aceasta nu este singura actiune eco pe care scolarii de la clasele Step by Step au derulat-o. Cu sprijinul cadrelor didactice ei s-au implicat si in cadrul proiectului derulat la nivel national, „Scoala arborilor”.

„Mediul este o preocupare permanenta a noastra si a elevilor nostri, ei participind cu interes si la alte activitatii similare propuse de noi. Vrem ca elevii sa constientizeze de la virste fragede cit de importanta este protejarea mediului. Prin exemplul pe care il ofera ei in actiunile in care sint implicati speram ca si alti copii mai mari decit ei, dar si oamenii din afara scolii, sa invete sa fie mai atenti cu ceea ce ii inconjoara”, a subliniat Dumitra Bilcan, initiatoarea si coordonatoarea actiunii „Prietenii mediului”

Revista / Numarul curent
Avem de ales intre a cumpara un produs ieftin, suficient pentru necesitatile momen-tului, sau un produs echivalent din punct de vedere tehnic, dar ceva mai scump. Ce alegem? Un roman ar alege, aproape fara exceptie, produsul ieftin. Un cetatean din Occident va alege, dupa o scurta analiza,...
Green Revolution
Evenimentele Green (R)Evolution

Green Revolution este o asociatie de ecologie urbana care isi propune sa creeze o comunitate activa, solidara si sanatoasa, care sa se implice in proiecte extinse de ecologie a oraselor din tara. Green Revolution a luat nastere din grupul media Green Report, din dorinta echipei de a misca lucrurile spre verde si altfel decat cu pixul.

Romanii trebuie sa inteleaga ca, in orase, ei sunt garantii si sustinatorii ecosistemului urban. Orasul intreg trebuie sa existe precum un organism cu roluri bine definite in constiinta si actiunea fiecarui locuitor al cetatii.

Asociatia Green Revolution este o continuare a departamentului de evenimente a grupului Green Report.

 

  


Sponsori

             
                       

Parteneri

green peace greenbiz greenfacts salvati delta terra 121
news report naturenergy prais green revolution  
responsabilitatea sociala